Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 1174 în R.Moldova. Doar pe parcursul ultimelor 24 de ore, au fost prelevate 629 de probe, dintre care 118 pacienți au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Informația a fost prezentată de autorități după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virus.

Potrivit ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, 2 cazuri sunt de import, iar 116 - cu transmitere locală.

Avem 2 cazuri de import. Este vorba despre un caz din Federația Rusă și unul din Marea Britanie. 116 cazuri sunt cu transmitere locală: Chișinău - 48, Soroca - 11, Orhei - 9, regiunea din stânga Nistrului - 10, Ștefan Vodă - 7, Glodeni - 6, Edineț, Fălești - a câte 5 cazuri, Strășeni - 3 cazuri, Călărași - 2 cazuri, Bălți, Cantemir, Criuleni, Dondușeni, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Rezina, Taraclia, Ungheni - a câte un caz”, a precizat Dumbrăveanu.

Cele mai multe infectări au fost înregistrate în rândul femeilor, iar persoanele cele mai expuse riscului de contaminare cu noul coronavirus sunt  din categoria de vârstă 50 - 60 de ani.

Se menține statistica vis-a-vis de faptul că sunt infectate mai mult femeile. Chiar și astăzi, vedem că avem 62 de femei infectate. Cel mai expus grup de risc, totuși, în reprezintă persoanele vârstnice. dacă ne referim la vârsta lor, este preponderent de vârsta 50-60 de ani. Respectiv, nu este vorba doar de cei cu o vârstă mai înaintate. În grupurile de risc sunt și persoanele care suferă de anumite boli, cum ar fi diabetul, boli cardiace, respiratorii

Astfel, șefa de la sănătate i-a îndemnat pe oameni să respecte recomandările specialiștilor, să rămână acasă, să evite comunicarea cu alte persoane și să părăsească locuința doar pentru a se aproviziona cu alimente și medicamente.