Amnesty International Moldova lansează un apel comun în contextul comemorării victimelor din 7 Aprilie 2009.

La 11 ani de la evenimentele tragice din 7 aprilie 2009, organizațiile semnatare ale apelului comun menționează că peste 600 de persoane au fost maltratate, reținute și bătute cu cruzime, nu au beneficiat de o justiție independentă și echitabilă, au fost  deținute în condiții inumane, fără apă și mâncare. În acele zile de groază, cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în condiții suspecte. Totuși, statul și-a asumat doar un singur deces.

Organizațiile semnatare consideră dosarul 7 aprilie unul EȘUAT. Toate persoanele cu funcție de răspundere au fost achitate sau scoase de sub urmărire penală. Toți torționarii au scăpat basma curată.

Amnesty reamintește că oficial au fost înregistrate și examinate, în special de Procuratura militară Chișinău și Procuratura mun. Chișinău, 108 sesizări cu privire la infracțiuni comise de factori de decizie și ofițeri de poliție. În 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat din materiale apărute în presă sau din declarații. În 71 de cazuri au fost pornite dosare penale, dintre care, 42 pentru tortură și 19 pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Moldova în 8 cauze, cu referire la dosarul 7 aprilie 2009, iar alte peste 40 de cereri cu sunt în curs de examinare.

Organizațiile semnatare sunt îngrijorate că după 11 ani de la evenimentele din aprilie 2009, persoanele cu funcții de răspundere au continuat să dețină funcții de conducere în cadrul diferitor instituții pentru că au beneficiat de impunitate sau au fost achitate de către instanțele de judecată.

Totodată, organizațiile consideră că organele de urmărire penală și ale procuraturii nu au depus eforturile necesare pentru aducerea în fața justiției a celor responsabili, iar ca efect instanțele de judecată nu i-au condamnat din varii motive. Organizațiile semnatare CONDAMNĂ inacțiunea statului de a deferi justiției vinovații de comiterea actelor de tortură și relelor tratamente din cadrul evenimentelor din aprilie 2009 și ignorarea constantă a victimelor torturii.

În declarație se mai menționează că organizațiile constată cu regret că mai mulți funcționari își continuă activitatea în instituțiile în care au activat anterior, au fost promovați sau activează în alte instituții de stat și regretă că sute de victime ale torturii au rămas traumatizate pe viață și nu au primit nici un suport real din partea statului, cu excepția unor compensații bănești, incomparabil de mici față de prejudiciul cauzat. Legea nr 137 (2017), cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor este ineficientă și nulă, fără mecanisme de implementare, iar Comentariul General Nr 3 (2012) al Comitetului ONU împotriva torturii la art. 14 al Convenției ONU împotriva torturii a fost și este ignorat.

Este inadmisibil că multiplele obligațiuni internaționale ale Republicii Moldova în vederea „toleranței zero” față de tortură rămân a fi violate până în prezent, indiferent de multiplele recomandări publicate în diverse rapoarte în fiecare an.

Amnesty International, împreună cu celelalte organizații semnatare, consideră că dosarul 7 APRILIE 2009 a fost ignorat până în acest moment de toate guvernările și poate crea precedente periculoase și solicită autorităților RM următoarele:

  • CEREM publicarea informației privind funcționarii de stat asupra cărora planează suspiciuni și alegații cu privire la tortură și rele tratamente, produse în cadrul evenimentelor din aprilie 2009, dat fiind faptul că tortura sau acuzațiile de tortură constituie o infracțiune gravă, incompatibilă cu funcția de stat.
  • Cerem o dovadă clară a aplicării în practică a decralației toleranței ”zero” față de tortură! Nu mai acceptăm declarații goale, care rămân doar pe hârtie!
  • CEREM adoptarea și implementarea tuturor măsurilor legislative, instructive și organizaționale cu privire la eradicarea completă a fenomenului torturii, tratamentului inuman sau degradant.
  • Amintim autorităților că victimele torturii au drepturl la Reabilitare! Faceți ca acest drept să devină o realitate! Cerem crearea condițiilor pentru reabilitarea efectivă și eficientă a victimelor torturii, cu respectarea prevederilor Comentariului General Nr 3 al Comitetului împotriva torturii la art. 14 al Convenției ONU. Acest document ghidează foarte clar DE CE și CUM trebuie să se implementeze art. 14 al Convenției de către Statele părți.
  • Cerem ca autorităţile să prezinte Scuze publice, în special Președintele Republicii Moldova, față de fiecare cetățean, care a suferit direct sau indirect în timpul evenimentelor dramatice și ilegale din aprilie 2009.