Un locuitor al capitalei a fost condamnat la 15 ani închisoare și obligat să achite părților vătămate în total 4,5 milioane de lei - prejudiciu moral și material cauzat prin infracțiune, inclusiv cheltuieli judiciare. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura municipiului Chișinău i-a demonstrat vina pentru comiterea tâlhăriei, purtarea și păstrarea ilegală a armelor de foc și munițiilor, precum și deținerea documentelor oficiale false. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare.

Concomitent, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost pus sechestru pe o serie de bunuri mobile și imobile ale acestuia (un autoturism utilizat la comiterea crimelor, 8 imobile, precum și mijloace financiare). Sentința este cu drept de atac.

Amintim că, în noiembrie 2016, procurorii au deferit justiției patru membri ai unui grup criminal organizat, învinuiți de comiterea, la finele anului 2015, a atacului tâlhăresc asupra unui magazin de ceasuri elvețiene din capitală.

Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi mascați au intrat înarmați într-un magazin de ceasuri de lux de pe strada Columna, unde i-au atacat pe angajaţii magazinului, au spart vitrinele şi au sustras 39 de ceasuri de model „OMEGA” şi „BREITLING”, estimate la peste 5 milioane de lei.

Procuratura capitalei, împreună cu poliția şi autoritățile competente ale Ucrainei, Austriei şi Italiei au întreprins atunci o serie de acţiuni de urmărire şi măsuri speciale de investigație pentru elucidarea cazului. Potrivit informațiilor operative, ceasurile sustrase au fost transportate pe teritoriul Ucrainei, de unde urmau a fi realizate.

Monitorizarea activă a membrilor grupului criminal a permis declanșarea unei operaţiuni speciale, ca rezultat, la punctul de trecere a frontierei de stat Tudora a fost reţinut un automobil de model BMW, în care se aflau doi cetăţeni care favorizau acţiunile infractorilor, la care au fost depistate şi ridicate 6 ceasuri, 4 din care au fost sustrase în timpul atacului tâlhăresc.

Acest fapt a permis inițierea şi efectuarea a pest 50 de percheziţii la domiciliile persoanelor, care au fost în legătură cu inculpații, fiind depistate şi ridicate arme şi muniţii deținute ilegal, acte de identitate false, alte obiecte, bijuterii şi bani. Ca urmare, au fost reținuți 4 locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 21 şi 42 de ani, care ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasați în arest și deferiți justiției.

În cadrul cercetărilor judecătorești, doi dintre inculpați și-au recunoscut vina, fiind condamnați încă acum trei ani, pentru favorizarea la comiterea infracțiunilor. În privința unui alt membru al grupării criminale, procesul penal a fost încetat din motivul decesului.

Între timp, unul dintre complicii acestora, anunțați atunci în căutare internațională, a fost reținut în Polonia și extrădat autorităților din Republica Moldova, iar altul a fost reținut în Italia pentru un alt atac tâlhăresc, urmând să fie extrădat doar după ce-și va ispăși pedeapsa pentru crima comisă acolo.

Detalii: „Spărgătorii” unui magazin de ceasuri elvețiene din Capitală, reținuți