Mai mulți preoți din trei localități din raionul Soroca riscă amenzi după ce au oficiat slujbe în biserici cu participarea enoriașilor. Și patronul unul club de noapte din capitală poate fi amendat pentru că nu a respectat restricțiile impuse în contextul prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și a organizat o petrecere pentru un grup de tineri.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Soroca, Svetlana Talpă, a declarat pentru IPN că este vorba despre preoții a două biserici din satul Racovăț, care au oficiat serviciul divin sâmbătă, 4 aprilie, în incinta bisericilor, cu participarea enoriașilor. Fețelor bisericești le-au fost întocmite procese-verbale, amenda prevăzută pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor epidemice, care pun în pericol sănătatea publică, fiind în mărime de 22,5 mii de lei.

Aceeași sancțiune o riscă și preoții a două biserici din satele Băxani și Vădeni din raionul Soroca, care au oficiat slujbe duminică, 5 aprilie.

Totodată, Inspectoratul General al Poliției anunță despre activitatea unui club de noapte din sectorul Râșcani. Oamenii legii au descins în local în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acolo se aflau zece persoane, cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, care sărbătoreau o zi de naștere.

Conform informației poliției, persoanele intrau în local prin înțelegere prealabilă cu administratorul acestuia. Pentru ignorarea prevederilor dispozițiilor aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale, agentul economic riscă amendă în mărime de 75 de mii de lei.