Comisia Situații Excepționale a autorizat în dispoziția nr. 13, adoptată ieri, o cursă charter de la București spre Chișinău, care va transporta un singur pasager.

„Se autorizează cursa aeriană charter, care transportă un pasager cu cetățenia Republicii Moldova spre Republica Moldova, operată de către compania aeriană TOYO AVIATION, din 04 aprilie 2020, BUCURESTI - CHISINAU – BUCURESTI”, se menționează în dispoziție.

Pe site-ul companiei TOYO AVIATION găsim doar aeronave de lux, de mici dimensiuni. O cursă de la București spre Chișinău se ridică la circa 10 mii de euro.