Un Volkswagen s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un automobil de marca Toyota Prius ce aparține unei companii de taximetrie. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:00, la intersecția străzii Mihail Kogîlniceanu cu strada Vasile Alecsandri.

Din imaginile publicate pe o rețea de socializare, surprinse de martori oculari la fața locului, se vede că în urma impactului ambele mașini au fost grav avariate.

Natalai Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat petnru Deschide.MD că la fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Accidente Rutiere pentru a documenta cazul, iar preliminar nu au fost raportate victime.

sursa foto: Facebook.COM // Serghei Mardarii

 

sursa foto: Facebook.COM // ‎Mac Serj‎