Purtătoarea de cuvânt a primarului general al capitalei, Natalia Ixari, a oferit un comentariu pentru DESCHIDE.MD în legătură cu investigația realizată de Ziarul Național din care reiese că Primăria Chișinău a direcționat o parte din banii proveniți din donații, solicitate cetățenilor și agenților economici în lupta cu noul coronavirus, pentru procurarea a 500 de teste de la un laborator privat din capital, condus anterior de un membru al echipei primarului Ion Ceban.

Potrivit Nataliei Ixari, este o coincidență faptul că Boris Gîlca a condus anterior laboratorul privat la care se face referire în investigația ZN.

„Domnul Gîlca în anii de activitate și experiența de care dispune a activat în diverse instituții și a avut mai multe funcții de conducere și responsabilitate, nu este corect ca acest caz să fie atribuit unei sau altei situații. El nu este consilierul primarului, ci a fost temporar detașat de la USMF la Direcția Sănătate pentru sporirea capacitaților acestei direcții în perioada pandemiei, fără atribuții decizionale”, a declarat Natalia Ixari.

Aceasta a precizat că în perioada când au fost luate testele mai mulți medici erau diagnosticați cu coronavirus. Astfel, s-a luat decizia ca să fie luate teste pentru a avea posibilitatea de a testa medicii care sunt în prima linie, sau cei care au contactat sau contactează cu pacienții suspecți.

„Respectiv toate testele au fost repartizate spitalelor pentru medici dar și pentru cazurile grave care pot aparea la pacienți. Atunci, echipa de specialiști au avut negocieri directe și s-a obținut practic un preț de sinecost (de la 700 lei inițial - la 524 lei). Astfel a dat posibilitatea să fie procurate un număr mai mare de teste”, a mai declarat Ixari.

sssssssssssssssssssAmintim că Primăria Chișinău a direcționat o parte din banii proveniți din donații, solicitate cetățenilor și agenților economici în lupta cu noul coronavirus, pentru procurarea a 500 de teste de la un laborator privat din capitală. În discuții se află o nouă achiziție, de 1 000 de teste, de la aceeași firmă. Costul acestui „parteneriat public-privat” se ridică la cel puțin 780 de mii de lei, potrivit unei investigații a Ziarului Național.