Doi tineri au scăpat ca prin urechile acului, după ce mașina cu care se deplasau a derapat de pe traseu, s-a tamponat într-un panou publicitar și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc ieri-seară, în jurul orei 19:37, pe traseul Chișinău-Ungheni în apropiere de localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.

Contactată telefonic, Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP Strășeni, a declarat pentru Deschide.MD că în accident a fost implicat un automobil de marca Mercedes și în care se aflau doi tineri din Chișinău, ambii în vârstă de 20 de ani.

„Cei doi se deplasau din direcția orașului Strășeni spre Chișinău, când a explodat pneul roții din stânga-spate. Automobilul a fost proiectat într-un panou publicitar de pe marginea drumului, iar apoi a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. În urma impactului nimeni nu a avut de suferit.Fiind testat alcoolscopic șoferul nu avea consum de alcool. Din declarațiile martorilor oculari, mașina nu se deplasa cu viteză excesivă”, a precizat Vetcu.

Reprezentantul IP Strășeni a mai adăugat că în acest caz, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă de 900 lei și 5 puncte de penalizare pentru încălcarea regulilor circulației rutiere soldate cu deteriorarea bunurilor materiale.