În ultimele 24 de ore, în R.Moldova au fost testate pozitiv pentru COVID-19 alte 70 persoane. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virus. Astfel, numărul total al cazurilor de infectare cu noul tip de coronavirus a ajuns la 423.

Au fost procesate 329 de probe și avem confirmate pozitiv 70 de cazuri. Este vorba despre 2 cazuri de import: o persoană din Marea Britanie, un caz din Federația Rusă. 68 de cazuri sunt cu transmitere locală: Chișinău - 33, Ștefan Vodă - 10, regiunea transnistreană - 6, Soroca - 4, Sângerei, Cahul, Hâncești - 3 cazuri, Anenii Noi, Briceni, Bălți, Fălești, Ialoveni, Orhei - 1 caz”, a declarat Dumbrăveanu.

Totodată, aceasta a anunțat că, în scurt timp, testarea persoanelor pentru COVID-19 va fi disponibilă și în alte laboratoare decât cel al ANSP.

Vom operaționaliza chiar în zilele următoare laboratorul din Bălți, dar vom consolida și laboratoarele care vor fi pe platforma municipiului Chișinău, ca să intensificăm la maximum testarea persoanelor care îndeplinesc definiția de caz”, a precizat șefa de la Sănătate.