Nouă angajați ai MAI sunt infectați cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de către Pavel Voicu, ministrul MAI, în cadrul unui briefing de presă. Anterior, în cadrul unei emisiuni, Voicu a anunțat doar despre 5 cazuri, dintre care trei polițiști de frontieră și alții doi de la IGSU.

„Avem la ziua de astăzi 154 de angajați ai MAI, din diferite subdiviziuni, care se află la autoizolare. Avem nouă angajați MAI care sunt confirmați pozitiv cu acest virus și primesc tratamentul la instituțiile medicale ale Ministerului Sănătății. Mai supuși riscului au fost colegii de la Poliția de Frontieră și de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, a declarat Voicu.

Voicu a mai menționat că în prezent se pregătește spitalul MAI pentru ca angajații infectați cu COVID-19 să fie transferați acolo.

„La moment se întreprind măsuri și pregătiri la spitalul MAI pentru ca acești angajați să fie transferați în instituția medicală a MAI. Pe deoparte o să ușurăm activitatea medicilor, iar pe de altă parte o să reușim să-i tratăm și mai repede pentru ca aceștia să se întoarcă în rândurile noastre și împreună să combatem fenomenul infracțional, dar și stoparea acestui virus”, susține ministrul MAI.