Studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei, împreună cu cei de la Universitatea de Medicină și Farmacie și-au unit eforturile pentru a susține medicii. Astfel, aceștia confecționează ecrane de protecție pentru personalul medical. Aproximativ două mii de astfel de viziere au fost distribuite până acum.

Pe paginile instituțiilor de învățământ, pot fi găsite mai multe anunțuri, prin care angajații și studenții își propun susținerea - fie prin confecționarea de măști, viziere, asistență psihologică ș.a.

Totodată, în cadrul briefing-ului din această dimineața, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat, după ședința Punctului Național Focal, că viziere produse de studenți au fost transmise deja în mai multe instituții medicale.

Ieri au fost repartizate două mii de ecrane de protecție pentru instituțiile medicale spitalicești. Este vorba atât despre cele strategice, cât și cele raionale. Capacitatea de producere este enormă: Vor fi câteva mii de viziere care vor fi produse și distribuite în toată țara. Țin să le mulțumesc pentru inițiativa frumoasă, pentru acțiunile concrete și pentru exemplul de solidarizare cu sistemul medical

Totodată, potrivit acesteia, capacitățile de producere sunt destul de mari, iar în curând ecrane de protecție pentru personalul medical vor fi distribuite în instituțiile medicale din toată țara.