Angajații Inspectoratului General al Poliției au interprins mai multe verificări în această dimineață la bisericile din R.Moldova. Acțiunile au avut loc după ce premierul Ion Chicu a dat indicația MAI-ului de a nu permite desfășurarea slujbelor bisericești pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Potrivit reprezentanților IGP, în urma controalelor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în pofida îndemnului premierului Ion Chicu, dar și stării de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, în  654 de biserici din R.Moldova au avut loc servicii divine.

Astfel, din cele 654 de biserici, în 369 de cazuri slujbele au fost petrecute exclusiv de slujitori ai lăcașelor sfinte, în 139 slujbele au fost oficiate în curtea bisericilor, iar în altele 146 de cazuri slujbele s-au desfășurat în interiorul bisericilor.

Din cele 146 de biserici unde slujbele s-au petrecut în interior, în 144 de cazuri au fost desfășurate în prezența a aproximativ 3 persoane și într-un caz cu participarea de la 4 la 10 persoane, iar în alt caz au participat 12 enoriași.

Cu referire la slujbele desfășurate în aer liber, reprezentanții IGP susțin că din cele 139 de biserici, în 104 cazuri slujbele au fost petrecute cu prezența a 10 persoane, în 23 de cazuri cu participarea de la 11 la 20 de enoriași, în 10 cazuri slujbele au fost desfășurate cu participarea de la 21 la 30 de enoriași și 2 cauzri au participat mai mult de 30 de persoane, aproximativ 40 de enoriași.

Totodată, în urma controalelor efectuate, poliștii au inițiat 12 proceduri contravenționale, după cum urmează, câte trei procese verbale la Nisporeni, Drochia și Căușeni și câte un proces verbal la Rezina, Ialoveni și Leova.

Amintim că și în Chișinău polițiștii au monitorizat astăzi 121 de biserici din cele 132 de lăcașuri de cult de diferite confesiuni din capitală.

Astfel, s-a stabilit că 76 din cele 121 de biserici și-au sistat activitate și au activa doar 45 de biserici, dintre care 27 aveau porțile închise și în interior se aflau doar preoții care oficiau slujba fără enoriași, iar în altele 18 biserici slujba era oficiată în curtea lăcașului în prezența unui număr de enoriași de la 1 la 5 și care respectau distanța socială. Polițiștii au întocmit două procese-verbale pe numele a doi preoți din sectoarele Ciocana și Centru care nu s-au conforma cu decizia luată anterior de autorități.

Pentru nerespectarea prevederilor Hotărârilor Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi raionale extraordinare de sănătate publică, preotul care au oficiat slujbe, urmează să fie sancţionați cu amenzi în mărime de 450 unităţi convenţionale(22.500 lei), pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor epidemice care pun în pericol sănătatea publică.

Este de menționat că și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, le-a cerut duminica aceasta credincioşilor să nu se ducă la biserici din cauza riscului de propagare a coronavirusului.

COVID-19 // Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse le cere credincioşilor să nu meargă la biserică

Totodată, precizăm că premierul Ion Chicu a anunțat vineri că Ministerul Afacerilor Interne a primit indicația de a nu permite desfășurarea slujbelor bisericești, după ce a fost înregistrat încă un caz de infectare cu coronavirus în rândul preoților.

„Dacă se vor petrece aceste slujbe divine cu participarea credincioșilor, statul va aplica sancțiunile prevăzute de legislație. Vă rog foarte mult toți să se conformeze și sper să nu ajungem la aplicarea amenzilor în conformitate cu Legislația. Noi vedem această măsură ca o ignorare a prevederilor de combatere a noului coronavirus. Polițiștii vor amenda pentru încălcările respective”, a spus Chicu. 

Premierul a specificat că toate aceste măsuri au menirea să combată pandemia de coronavirus. 

FOTO // Poliția a bătut la poarta bisericilor din Chișinău. Câți preoți nu l-au auzit pe Chicu