Alți 32 cetățeni ai R.Moldova au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Astfel, bilanțul celor infectați cu COVID-19 a ajuns la 231. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Două cazuri sunt de import. Este vorba despre Marea Britanie și România. 30 de cazuri sunt locale - vorbim de Chișinău, Ștefan Vodă, Soroca, Ialoveni, Anenii Noi, Cahul, Hâncești”, a precizat Dumbrăveanu.

Totodată, șefa de la Sănătate afirmă că, în total, în ultimele 24 de ore, au fost procesate 231 de teste pentru coronavirus.

În contextul creșterii numărului de cazuri confirmate în R.Moldova, autoritățile au făcut apel repetat la responsabilizare și respectarea măsurilor impuse în vederea combaterii răspândirii noului tip de coronavirus.