În ajunul împlinirii celor 102 ani de la Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie 1918, ex-premierul Vlad Filat vine cu un mesaj care îndeamnă la unitate. Totodată, acesta ține să aducă aminte despre prima ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova din martie 2012 la care a participat și despre pașii care au fost făcuți împreună cu premierul de atunci al României, Mihai Răzvan Ungureanu, pentru întărirea relațiilor româno-române.

„În urmă cu 102 ani, ca și azi, Europa și aproape întreaga lume era încă sub starea de asediu. Războiul, gripa spaniolă sau tifosul distrugeau țări și milioane de vieți. Atunci, oamenii politici ai vremii, din stânga și dreapta Prutului, au decis la 27 Martie 1918, în virtutea dreptului istoric, dar și a pragmatismului, unirea Basarabiei cu România. Din păcate, istoria nu a fost deloc blândă cu noi. Tot în Martie, doar că 2012, avea loc la Iași, în capitală istorică a Moldovei, prima ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova. Ședința s-a desfășurat în Universitatea A. I. Cuza, unde și eu și omologul meu Mihai Răzvan Ungureanu învățasem (...) Atunci, împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu am semnat un autentic parteneriat strategic pentru Europa, am pus bazele proiectului de interconectare energetică și am demarat mai multe proiecte ce acopereau practic întregul palier al relațiilor româno-române. Încercam să comprimăm și să recuperăm timpul pe care-l pierdusem în anii de indecizie politică. Acordul semnat împreună cu prietenul și omologul meu avea să fie startul pentru foarte multe acțiuni politico-diplomatice ce au culminat cu semnarea Acordului de Asociere cu UE și ridicarea regimului de vize”, scrie Vlad Filat pe pagina sa de Facebook. 

Ex-premierul amintește că a făcut parte din prima generație care a trecut Prutul, iar implicarea sa în Liga Studenților și Elevilor Basarabeni în acei ani era vârful de lance al sprijinului pentru Basarabia, iar această „Reunire era ca un proces pragmatic ce trebuia să ducă la o fuziune economică, politică și mai ales umană” și că „era necesar să ne cunoșteam noi pe noi, iar un act politic urma doar să încununeze un proces complex de racordare, dar și de regăsire”.

Potrivit lui Filat, pe parcursul întregului proces de apropiere, negociere și ratificare a acordului cu UE, precum și pentru proiectele strategice dintre cele două state românești, cel mai puternic sprijin, atât el ca premier, cât și Republica Moldova, l-a avut în președintele Traian Băsescu.

„Nu cred că a existat vreun Consiliu European în cadrul căruia Traian Băsescu să nu fi pledat cauza Republicii Moldova. Și azi, ca și acum 102 ani, avem nevoie să fim alături de cei de-un neam cu noi pentru că uniți suntem nu doar mai puternici, ci și mai sănătoși!”, a conchis Filat.