Procuratura generală anunță printr-un comunicat de presă că în urma perchezițiilor de astăzi de la BNM, trei persoane au fost reținute printre care: un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție de la BNM.

Deși PG nu menționează numele celor trei reținuți, surse ale Deschide.MD spun că cei reținuți pentru 72 de ore sunt viceguvernatorul Aureliu Cincilei și ex-viceguvernatorul Emma Tăbârță iar lui Drăguțan i-a fost înaintată învinuirea.

„Acțiunile procesual-penale au avut loc în contextul investigării dosarului privind frauda bancară și s-au soldat cu reținerea preventivă a 3 persoane, printre care: un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție de la BNM. Aceștia sunt bănuți de participare la escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni comise în proporții deosebit de mari.

Tot în cadrul acestei cauze penale, astăzi, procurorii i-au înaintat învinuirea și fostului Guvernator al BNM, în privința căruia urmează a fi soluționată chestiunea privind aplicarea măsurii preventive.

Măsurile întreprinse astăzi au fost condiționate de rezultatele obținute în urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, analiza unui spectru larg de documentație financiară și juridică, pentru viitor fiind preconizate și alte acțiuni de urmărire penală care vor viza și alte persoane publice și cu funcții de demnitate publică implicate în frauda bancară”, este menționat în comunicatul BNM. 

Precizăm că Realitatea.md a scris astăzi că Președintele Igor Dodon se pare că știa despre acțiunile Procuraturii Generale din această dimineață la Banca Națională a Moldovei și reținerea a patru persoane, foști și actuali conducători ai BNM: Dorin Drăguțanu, Emma Tăbârță, Aureliu Cincilei și Ion Sturzu. Cel puțin, asta reiese din declarațiile pe care le face în noul său episod „Președintele Răspunde”, care din motive neclare a fost publicat azi, joi, în condițiile în care tradițional acesta apărea în ziua de vineri. Deși încearcă să ofere o explicație, aceasta este destul de stângace.

Detalii: VIDEO // De unde știa Dodon despre descinderile la BNM din această dimineață?

Detalii: UPDATE Descinderi la BNM // Stoianoglo: Am dat acordul pentru reținerea și audierea lui Tăbârțâ, Sturzu, Cincilei și Drăguțan