Trupul neînsuflețit al unui tânăr a fost găsit ieri seara într-o încăpere din Penitenciarul Nr.15 din Cricova.

UPDATE //10:47 // Solicitat telefonic, Oleg Pantea, purtătorul de cuvânt al ANP, a declarat petnru Deschdie.MD că tănărul a fost condamnat la 9 ani de pușcărie pentru viol, dar și pentru jaf. Acesta își ispășea pedepasa din anul 2014.
 
„Aseară, aproximativ la ora 21:00, în timpul efectuării controlului încăperilor auxiliare, în Penitenciarul 15 Cricova a fost depistat un deținut strangulat. Imediat au fost alertate serviciile 112, iar în urma examinării cadavrului nu au fost depistate urme de moarte violentă. Despre caz au fost anunțate rudele deținutului, organele procuraturii și Avocatul Poporului. Administrația penitenciarului a pornit o anchetă internă pentru a stabili circumstanțele cauzei”, ne-a mai spus Pantea.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit datelor preliminare este vorba despre un tânăr în vâstă de 26 de ani care-și ispășea pedeapsa pentru jaf.

Cadavrul acestuia a fost găsit spânzurat în uscătorie. 

Oamenii legii iau în calcul versiunea unui caz de suicid.

Știrea se actualizează.