Judecătorii reacționează la intenția autorităților de la Chișinău de a anula pensiile speciale pentru magistrați. Într-o opinie formulată de Asociația Judecătorilor din Moldova, aceștia cataloghează inițiativele legislative drept subminatoare a independenței justiției. Magistrații susțin că asemenea propuneri au mai existat și anterior, în 2011 și în 2016, dar legiutorii, într-un final, au renunțat la ele, întrucât Curtea Constituțională a emis decizii în defavoarea acestor legi.

Garanțiile care asigură independența judecătorului sunt în primul rând de natură instituțională și procesuală. Însă, o veritabilă independență nu poate fi închipuită fără garanții de ordin social, din care face parte și dreptul la pensie. Fără asigurarea unei retribuții în sens larg a judecătorului, garanțiile de ordin instituțional și procesual rămân iluzorii și sterile. Dintr-un alt punct de vedere, remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate”, se arată în opinia formulată de AJM.

Potrivit Asociației Judecătorilor din Moldova, în anul 2011, aleșii poporului au mai încercat să anuleze integral dreptul special la pensie a acestora, asimilându-i tuturor celorlalte categorii de beneficiari de plăți sociale sub formă de pensii. Acesta, însă, a devenit obiectul unei sesizări a Înaltei Curți, care a declarat legea drept neconstituțională.

Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate. Numai menţinerea acestui echilibru permite justiţiabililor de a manifesta încredere în competenţa, independenţa şi imparţialitatea judecătorilor”, statua Înalta Curte.

Din acest motiv, Curtea Consituțională stabilise că intenția legiutorilor poate fi interpretată ca o ingerință în veriga de bază a statului de drept – independenţa judecătorului, independenţa instanţei judecătoreşti şi independenţa puterii judecătoreşti. Astfel, în anul 2014, a fost reintrodusă pensia specială pentru judecători.

Totuși, la doar doi ani distanță, Legea a fost anulată din nou. Și de această dată Curtea Constituțională s-a pronunțat critic față de aceasta.

Pensia specială a judecătorilor reprezintă o compensaţie a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale. Pe de altă parte, stabilirea pensiei speciale a judecătorului ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia”, susține Înalta Curte în Hotărârea sa din 2017.

Precizăm că, în proiectul actual de modificare a legii, aleșii poporului intenționează să excludă din text prevederea care susține că „Pensia judecătorului se recalculează ţinându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu.”. Acest aspect este văzut de Asociația Judecătorilor din Moldova drept unul „contrar principiului independenței judecătorilor consfințit de art. 116 din Constituție”.

Mai mult, ASJ invocă mai multe principii europene și internaționale care contravin intenției conducerii țării.

Impactul Proiectelor va crea în mod artificial dependențe justiției față de Guvern și politic, fapt ce implică riscuri foarte grave”, avertizează judecătorii.

Textul integral al opiniei elaborate de Asociația Judecătorilor din Moldova îl puteți vedea mai jos.