Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul zilei de 24 februarie angajații IGSU au intervenit în mai multe situații la lichidarea consecințelor în urma vântului puternic.

În raionul Căușeni, salvatorii au fost solicitați pentru a întări porțiuni de acoperiș avariat a sediului Consiliului raional Căușeni, care risca în orice moment să se prăbușească. Tot în acest raion, pompierii au înlăturat mai multe foi de ardezie care atârnau de pe acoperișul Centrului de Sănătate publică și prezentau pericol pentru trecători.
 
În raionul Cantemir, localitatea Coștangalia vântul a distrus circa 75m2 din acoperișul Casei de Cultură. Mai mult, specialiștii IGSU au intervenit pe mai multe adrese din oraș pentru deblocarea porțiunilor de construcție smulse în urma vântului.
 
Pe strada Nicolae Zelinschi nr. 20 din municipiul Chișinău salvatorii au avut misiunea de a înlătura porțiuni de țiglă metalică de pe un bloc cu 5 nivele, ce prezenta un pericol eminent pentru oamenii din preajmă.
 
De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în municipiul Cahul, unde vântul a deteriorat acoperișul unui bloc locativ. În urma condițiilor meteo nefavorabile au fost afectate mai multe panouri publicitare. Astfel, salvatorii din Criuleni au demontat panourile căzute.
 
Conform datelor colectate de la furnizorii de energie electrică şi subdiviziunile teritoriale IGSU, din cauza intensificării vântului la moment rămân parțial deconectate 51 localități din raioanele Chișinău, Criuleni, Strășeni, Orhei, Telenești, Călărași, Căușeni, Ștefan Vodă , Anenii Noi, Cahul, Taraclia și UTA Găgăuzia.