Accident la Hîncești, după vizita Zinaidei Greceanîi. Doi colonei SPPS au distrus o mașină nou-nouță

Doi colonei din cadrul Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS) s-au îmbătat și au făcut zob o mașină de teren de model Toyota RAV 4 nou-nouță, care aparține instituției. Aceștia s-au făcut „cu treabă” la Hîncești, acolo unde subalternii lor însoțeau președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, la evenimentul de lansare în campania electorală a candidatului PSRM.
SPPS-ul lui Dodon se îngloadă în minciuni și amenință Deschide.MD cu dosar penal
Cazul mașinii de la SPPS distrusă pe traseul Chișinău-Hîncești. Martin încearcă să astupe urmele
EXCLUSIV(FOTO) // Primele imagini cu Toyota nou-nouță de la SPPS, distrusă de doi colonei băuți
Cazul a avut loc sâmbăta, 15 februarie, pe traseul Chișinău-Hîncești. Potrivit surselor Deschide.MD accidentul a fost mușamalizat.
Protagoniștii cheflii ar fi Anatolie Secu, șeful Direcției Generale Asigurare Cooperativă a SPPS, și adjunctul său, Nicanor Cotorobai. Potrivit surselor noastre, deși nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu cortegiul speakerului Parlamentului, Zinaida Grecianîi, care, alături de alți deputați socialiști - Vlad Batrîncea și Vasile Bolea - au participat la lansarea în campania electorală a socialistului Ștefan Gațcan, aceștia au luat mașina de la SPPS și au mers în teritoriu, însoțindu-i pe înalții demnitari.
După evenimentul oficial, Anatolie Secu, dar și adjunctul său, Nicanor Cotorobai, au decis să nu revină la Chișinău odată cu coloana oficială, dar să mai zăbovească la Hîncești, acolo unde Secu ar avea mai mulți prieteni.
„Secu a ieșit la pensie din funcția de șef al IP Hîncești, iar sâmbătă, după ce cortegiul a plecat spre Chișinău, cei doi colonei au participat la o beție împreună cu foștii colegi ai lui Secu, actuala conducere a IP Hîncești, dar și reprezentantul SIS. Acesta, de fapt, a și fost scopul vizitei celor doi la Hîncești, doar că pentru asta au folosit mașina de serviciu. Ulterior, Secu, fiind mort de beat, a urcat la volanul automobilului de marca Toyota RAV 4. În același automobil se afla și Cotorobai. Primul a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu autoturismul în parapet, după care au părăsit locul accidentului”, susține interlocutorul nostru.
Automobilul implicat în accident este o mașină de teren de model Toyota RAV 4, achiziționată de SPPS în luna decembrie a anului trecut la un preț de cel puțin 35 mii de euro. Acesta a fost înregistrat cu plăcuțe de înmatriculare MDL 267, iar în momentul accidentului avea plăcuțe de înmatriculare „operative” - EFQ 267.
Sursele noastre au ținut să menționeze că în urma impactului, cei doi colonei au scăpat nevătămați, însă mașina a fost distrusă practic în întregime. Automobilul avariat a fost depistat mai târziu de către un echipaj de patrulare al INP. Însă, după ce s-a aflat a cui este mașina, dar și cine se afla la volan, factorii de decizie din cadrul SPPS, dar și cei de la INP, ar fi mușamalizat cazul.
Mai mult decât atât, conducerea SPPS nici măcar nu a dispus o anchetă de serviciu în acest caz și nici nu a sesizat organele abilitate în legătură cu acțiunile celor doi colonei, care, pe lângă faptul că au îndrăznit să conducă un automobil în stare de ebrietate și au părăsit locul accidentului pe care l-au provocat, au mai și distrus bunul statului - mașina SPPS, pe care o foloseau în afara orelor de serviciu.
„Au decis să soluționeze acest caz pe intern, fără mare tam-tam. Accidentul a fost mușamalizat, iar compania de asigurare va repara mașina. Mai mult, vineri, Secu a depus raportul de demisie din proprie inițiativă. Cotorobai nu se grăbește, invocă mai multe motive de ordin personal ca să fie iertat, inclusiv faptul că mai are doi ani până la pensie și patru copii la întreținere”, susține sursa.
Solicitat telefonic, Anatolie Secu, s-a arătat deranjat de întrebare: „Nu dau explicații. Nu vă pot spune nimic. Mulțumesc”, după care a închis apelul.
De cealaltă parte, adjunctul său, Nicanor Cotorobai, deranjat, și el, de întrebările reporterului Deschide.MD, a negat implicarea sa în acest caz.
„Dvs. aveți date greșite. Nu știu cine v-a informat greșit. Eu n-am fost implicat în niciun accident”, ne-a spus Cotorobai, care, la fel ca și Secu, a închis nervos apelul și a refuzat să mai răspundă la telefon.
Mai multe detalii despre acest caz nu am putut afla nici de la șeful-adjunct al SPPS, Petru Corduneanu. După mai multe apeluri insistente, acesta ne-a răspuns la telefon, însă, în momentul în care a fost rugat să comenteze cazul de la Hîncești, a replicat că s-ar afla într-o ședință, copiind, parcă, manierele subalternilor săi - a închis apelul și a nu a mai răspuns la telefon.
Contactate de reporterii noștri, Natalia Golovco, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, dar și Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, au precizat că în ziua cu pricina (15 februarie), în sinteză nu sunt înregistrate accidente cu implicarea unui automobil de model Toyota RAV4.
Este de menționat că Anatolie Secu a fost numit în funcția de șef al Direcției Generale Asigurare Cooperativă a SPPS de către Iaroslav Martin. Secu era subalternul lui Martin când ultimul deținea funcția de vicedirector pentru investiții, logistică și securitate în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Dodon a numit un nou șef la SPPS
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a revenit în subordinea Președintelui Republicii Moldova, printr-o decizie recentă a Parlamentului.