UPDATE //15 :30 // Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în accident a fost implicată echipa PAMU Răzeni care a transportat un copil din Ialoveni la IMSP Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. „După predarea pacientului în Unitatea de Primire Urgentă, echipa AMU a primit o solicitare de acordare a asistenței medicale urgente la etapa de prespital unei persoane din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Ambulanța era cu girofarele și cu semnalele sonore aprinse în momentul producerii accidentului rutier”, se arată în comunicat

UPDATE // 13:18 // Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, la volanul ambulanței se afla un șofer în vârstă de 41 de ani, iar autobuzul era condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani. În urma impactului, de îngrijiri medicale au avut nevoie șoferul ambulanței, dar și medicul.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un autobuz de model ISUZU a intrat în coliziune cu o ambulanță de model GAZEL. Accidentul a avut loc în jurul orei 11:50, la intersecția bulevardului Dacia cu strada Valea Crucii. Imaginile cu cele două unități de transport implicate în accident au fost postate pe o rețea de socialziare de către martorii oculari.

Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschdie.MD că la fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Accidente Rutiere pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs impactul. 

Preliminar, nu au fost raportate victime”, a precizat Stati.

Conform legislației, șoferul care va fi găsit vinovat riscă să se aleagă cu o amendă de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.

Reamintim că autobuzele ISUZU au fost achiziționate în perioada când Ruslan Codreanu se afla în funcția de primar interimar al capitalei, iar ambulanțele GAZEL au fost cumpărate în perioada mandatului de ministru al Sănătății, exercitat de Silvia Radu.

 

sursa foto: Facebook.COM // ГБМ Город без маршруток! Водители помогают пешеходам