Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Federației Ruse, Iurie Ceaika, a donat peste 122 mii euro pentru reparația Casei-muzei „A.Pușkin” din Chișinău. Faptul că banii au fost transferați pe conturile Trezoreriei de Stat a fost confirmat pentru Deschide.MD de către secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina.

Igor Ceaika, ambasadorul de afaceri în Moldova al Asociaţiei „Delovaia Rossia”, a decis să acopere toate cheltuielile pentru reparația Casei-muzeu «A. S. Pușkin» din Chișinău... Bugetul municipal și cel de stat pentru anul 2020 nu prevăd cheltuieli pentru Casa-muzeu „A. S. Pușkin”, iar procedura de alocare a mijloacelor financiare ar fi durat timp îndelungat. M-am adresat către prietenii Republicii Moldova din Rusia, care au găsit o modalitate de a finanța etapa inițială – expertiza, proiectarea și soluționarea problemelor urgente de reparație. Au fost deja transferate cca 2,5 milioane de lei (123 mii de euro), iar alte 1,5 milioane de lei vor fi transferate imediat ce vor fi definitivate documentele de proiectare”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Întrebată dacă este necesară și rectificarea bugetului de stat, Tatiana Ivanicichina a dat un răspuns negativ. Potrivit secretarului de stat, anumite categorii de donații și sponsorizări nu necesită introducerea în Legea Bugetului de stat, potrivit căreia Ministerul Finanțelor este instituția autorizată să modifice, la cererea întemeiată a autorităților publice centrale, indicatorii stabiliți ai bugetului de stat la venituri și la cheltuieli, în functie de volumul granturilor, al donațiilor, al sponsorizărilor și altor mijloace intrate suplimentar cu titlu gratuit.

Menționăm că anterior, Igor Dodon anunța că Ministerul Culturii și Primăria mun.Chișinău urmau să identifice și să aloce circa 550 mii de lei pentru reconstrucția acoperișului, precum și să fie efectuată o expertiză tehnică a complexului muzeal „A.Pușkin”.

De precizat este că Igor Ceaika este și partenerul de afaceri a fratelui președintelui, Alexandru Dodon, în domeniul colectării și prelucrării deșeurilor industriale, dar și în domeniul construcțiilor.

Anterior, s-a aflat că Igor Ceaika ar fi sponsorizat și fundația „Din suflet” a Galinei Dodon (soția președintelui R.Moldova), dar și s-a implicat în eliberarea ostaticilor moldoveni din Afganistan.

Detalii: Fundația soției lui Dodon ar fi primit de la Ceaika, fiul procurorului general al Rusiei, 70 000 €

Detalii: Prietenie cu iz penal între Dodon și Ceaika, rusul care ține piloții moldoveni ostatici la Moscova

Tot Ceaika este cel care și-a manifestat interesul să deschidă o așa numită fermă de criptomonede, lucru despre care a vorbit și separatistul Krasnoselski, motivând că intenționează să aprobe o astfel de lege pentru investitorii ruși. Toate acestea în timp ce guvernele occidentale insistă ca criptomonedele să nu fie legalizate, pentru că sunt o modalitate de spălare a banilor.