O Skoda a Inspectoratului Național de Patrulare a fost accidentată după ce a intrat într-un camion de marca ZIL. Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 18:15, pe strada Calea Basarabiei din capitală.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General al Poliției, accidentul a avut loc din cauza șoferului unui Volkswagen.

Acesta a efectuat o manevră de întoarcere, fără a se asigura și nu a cedat trecerea echipajului 9720 a Inpsectoratului Național de Patrulare. Șoferul Skodei pentru a evita impactul a cu Volkswagen-ul a schimbat direcția deplasare, dar s-a izbit în camionul de marca ZIL ce era parcat pe marginea carosabilului.

În urma impactului nu au fost înregistrate victime și nici persoane traumatizate, iar la fața locului a intervenit un alt echipaj pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, 

Conform legislației, șoferul care va fi găsit vinovat riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.