Un incendiu a izbucnit aproximativ în jurul orei 18:20, într-o casă din satul Copanca, raionul Căușeni.

Potrivit informațiilor preliminare o persoană ar fi decedat în interior. La fața locului au intervenit Pompierii și reprezentanții Inspectoratului de Poliție din Căușeni. Toate circumstanțe urmează să fie stabilite.

UPDATE: În seara zilei de 29 ianuarie 2020 angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați la lichidarea unui incendiu, care s-a produs în localitatea Capanca, raionul Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 18:17. Potrivit datelor înregistrate o casă de locuit a luat foc. La fața locului au fost îndreptate 4 autospeciale de intervenție. Ajunși, sălvatorii IGSU au stabilit că flăcările au cuprins acoperișul casei, precum și o cameră. În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al unui bărbat în vârstă de 44 de ani. Incendiul a fost localizat la ora 19 :15. În urma incendiului flăcările au distrus 80% din acoperișul casei din foi de ardezie, dar și mai multe bunuri materiale din interiorul camerei afectate. Cauza și circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.