Guvernul a aprobat un proiect de lege care vine cu unele modificări ale Constituţiei Republicii Moldova. Guvernul solicită Curţii Constituţionale un aviz asupra acestui proiect, după care documentul urmează a fi prezentat Parlamentului, pentru examinare.

Potrivit premierului, modificările vor aduce mai multă  independenţă judecătorilor şi exclud influenţele politicului din Consiliul Superior al Magistraturii.

O primă intervenţie propusă prin intermediul acestui proiect se referă la excluderea termenului iniţial de 5 ani de numire a judecătorilor, drept termen de probă. Astfel, drept urmare a adoptării acestui proiect de lege, judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea CSM.

Proiectul propune ca judecătorii Curţii Supreme de Justiţie să fie numiţi în funcţie similar judecătorilor din curţile de apel şi judecătorii, adică de către Preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Şeful statului va avea dreptul să refuze candidaturile CSM-ului o singură dată.

De asemenea, noile modificări exclud cerinţa deţinerii „vechimii în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani” de către preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie.

Proiectul vine cu o completare la art. 116 din Constituţia Republicii Moldova şi anume, alineatul (51 ) care va reglementa imunitatea funcţională a judecătorilor. Astfel, judecătorii vor putea să beneficieze doar de imunitate în caz de urmărirea penală numai pentru acţiunile sau inacţiunile efectuate în exercitarea funcţiilor lor.

O altă intervenţie se referă la componenţa CSM. Actualmente, CSM este alcătuit din judecători şi profesori titulari, aleşi pe o durată de 4 ani şi 3 membri de drept. Astfel, se propune reglementarea expresă a faptului că „cel puţin jumătate din membrii CSM trebuie să fie judecători”.

O altă modificare propusă se referă la durata mandatului membrilor CSM care a fost mărit de la 4 ani la 6 ani. În acest context, interdicţia, care există la moment doar pentru membrii din rândul profesorilor de drept titulari de a deţine 2 mandate consecutiv, a fost extinsă pentru toţi membrii CSM care nu vor putea deţine două mandate.

În argumentarea proiectului se spune că „proiectul legii constituţionale a fost avizat de Comisia de la Veneţia în Opinia sa nr. 916/2018 din 19 martie 2018 şi a calificat drept binevenite propunerile de modificare a Constituţiei, având drept scop îmbunătăţirea independenţei şi eficienţei sistemului judecătoresc”.

TVR Moldova