Salariile angajaților din sistemul medical ar urma să fie majorate cu 10% din 1 aprilie. Un proiect de hotărâre pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, urmează să fie aprobat în ședința de miercuri, 22 ianuarie, a Guvernului.

Documentul prevede creșterea, din 1 aprilie 2020, cu 10 la sută a mărimii salariilor de funcție ale personalului medical cu studii superioare (medici), personalului medical mediu, personalului medical inferior, personalului administrativ-gospodăresc și personalului de conducere din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

Potrivit proiectului, cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului se estimează, pentru anul 2020, la circa 299 019,6 mii lei. Aceste resurse sunt planificate în cadrul fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

Astfel, din 1 aprilie 2020, medicii de familie cu o vechime în specialitate de până la 10 ani vor ridica un salariu de 7 160 de lei, cu vechimea de 10 la 20 ani  – 7 800 de lei și mai  mare de 20 ani – 8 440 de lei.

Medicii din asistența medicală urgentă prespitalicească cu o vechime în specialitate de până la 10 ani vor primi un salariu lunar de 5 720 de lei, de 10 la 20 ani – 6 290 de lei și mai mare de 20 ani – 6 880 de lei.

Medicii antrenați în serviciul de fiziopneumologie din sectorul spitalicesc, ocupați nemijlocit cu tratamentul HIV/SIDA, din serviciul morfopatologie (sau anatomopatologie), din serviciul prelevare şi procesare a organelor, țesuturilor și celulelor umane de la cadavru, din serviciul de medicină nucleară cu o vechime în specialitate de până la 10 ani vor avea un salariu de 9 160 de lei, de 10 la 20 ani – 9 740 de lei și mai mare de 20 ani – 10 310 lei.

Personal medical cu studii medii de specialitate din asistență medicală primară și asistența medicală urgentă prespitalicească; asistent medical comunitar cu o vechime în specialitate de până la 10 ani va ridica, din 1 aprilie 2020, un salariu de 4 240 de lei, de 10 la 20 ani – 4 620 de lei și mai mare de 20 ani – 5 010 lei.

Salariile după celelalte categorii de angajaţi pot fi vizualizate în documentul anexat.