Premierul Ion Chicu a convocat o ședință pentru examinarea problemelor în sectorul zootehnic. La ședință au participat miniștrii Anatol Usatîi și Ion Perju, precum și mai mulți secretari de stat și reprezentanți ai asociațiilor de specialitate și producători autohtnoi.

La începutul ședinței, Chicu a menționat că se propune discutarea celor mai mari provocări care le confruntă sectorul zootehnic național, care au fost colectate în cadrul reuniunii cu businsess-ul, organizate de Guvern în luna decembrie 2019.

Ministrul Agriculturii, Ion Perju a vorbit despre impactul cotei TVA de 20% asupra dezvoltării afacerilor în zootehnie, despre dificultățile care le confruntă producătorii noștri la exportul produselor, precum și a subliniat pierderile sectorului din cauza lipsei infrastructurii de certificare a producției de origine animalieră. În prezent, în UE pot fi exportate doar mierea și praful de ouă din categoria acestor produse.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a informat despre progresul în procesul de acreditare a laboratoarelor capabile să testeze produsele de origine animalieră, care vor oferi producătorilor autohtoni certificate pentru exportul pe piața de desfacere europeană.

Reprezentanții sectorului zootehnic au solicitat susținerea Guvernului în promovarea exportului, asistență financiară în monitorizarea lanțului de trasabilitate a calității produselor și identificarea unor măsuri de protejare a pieței interne. Totodată, a fost accentuată necesitatea avansării încheierii Acordului de Liber Schimb cu China. 

Pe platforma Ministerului Finanțelor a fost constituit un grup de lucru, condus de vicepremierul Serghei Pușcuța, care, în comun cu reprezentanții asociațiilor și a oamenilor de afaceri din domeniul zootehnic, vor examina problemele de ordin fiscal ale sectorului și vor identifica soluții.

În finalul ședinței, prim-ministrul a solicitat avansarea rapidă în procesul de acreditare a laboratoare de încercări a produselor de origine animalieră și a îndemnat reprezentanții asociațiilor și producătorii să se implice în activitatea grupului de lucru. Totodată, Ministerului Finanțelor i-a cerut să identifice mijloace financiare pentru monitorizarea calității produselor de origine animalieră, pe tot lanțul valoric.

„Sunt sigur că pot fi identificate modalități de administrare fiscală capabile să crească competitivitatea sectorului zootehnic autohton. Rog să vă implicați activ în elaborarea propunerilor pentru politica fiscală și să țineți cont că acestea trebuie să fie definitivate și puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021. Între timp, vom găsi măsuri pe termen scurt care vor susține producătorii autohtoni”, a menționat șeful Executivului.

Nota redacției: Premierul Chicu a fost acela care a folosit primul expresia „tovarăși” cu referire la reporterii redacției noastre: „tovarășii de la Deschide”. S-a întâmplat în cadrul unei conferințe de presă când Ion Chicu, vădit supărat de o întrebare a reporterului nostru, și-a permis să ne eticheteze drept „obraznici” și „tovarăși”.