Un Grup de monitorizare a prețurilor la carburanți va fi creat sub auspiciul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, Sergiu Pușcuța. Obiectivul principal al acestui grup va fi monitorizarea prețurilor, dar și analiza temeiniciei argumentării prețurilor. Declarația a fost făcută pe premierul Ion Chicu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Premierul spune că s-a așteptat ca prețurile la carburanți să crească la început de an. Asta pentru că în fiecare an, la 1 ianuarie sau imediat după, are loc ajustarea prețurilor la noile accize. „Ne-am așteptat la acest lucru. Plus, este vorba despre evoluția petrolului pe piețele internaționale. Din păcate, Moldova importă petrol, respectiv, prețurile se formează în linii mari pe piețele internaționale”, a declarat Ion Chicu.

În altă ordine de idei, comentând interdicția Tiraspolului privind restricționarea accesului automobilelor cu numere de înmatriculare moldovenești, Ion Chicu, a menționat că, Chișinăul a oferit cetățenilor moldoveni din Transnistria posibilitatea de a-și înregistra autoturismele cu numere așa numite „neutre” ca să poată intra în alte terțe, în special Ucraina. „O bună parte din cetățenii transnistreni au făcut acest lucru, alții nu”, spune premierul.

Ion Chicu menționează că Ucraina nu va admite accesul automobilelor cu numere transnistrene vechi, începând cu 1 aprilie. „Respectiv, colegii din instituțiile statului au făcut un test să vadă cum funcționează când automobilele nu trec. Acest termen expiră azi. Ce va fi după 1 aprilie când Ucraina nu va permite circulația cetățenilor noștri cu nume transnistrene vom vedea”, a declarat prim-ministrul.

Nota redacției: Premierul Chicu a fost acela care a folosit primul expresia „tovarăși” cu referire la reporterii redacției noastre: „tovarășii de la Deschide”. S-a întâmplat în cadrul unei conferințe de presă când Ion Chicu, vădit supărat de o întrebare a reporterului nostru, și-a permis să ne eticheteze drept „obraznici” și „tovarăși”.

Chicu răspunde de ce nu a fost la înmormântarea lui Petrache: Tovarăși Deschide.MD, să vă fie rușine