La ce preț vindea drogurile șeful de la DOS, reținut ieri

Șeful unei secție din cadrul Inspectoratului General de Poliție, reținut ieri, vindea droguri contra unor sume ce variau între 170 și 510 euro.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI şeful de secţie din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI, reținut ieri de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în colaborare cu procurorii anticorupţie și cu suportul ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, este bănuit de comercializarea de droguri (hașiș) și depășirea atribuțiilor de serviciu.
Cel în cauză a vândut la 12 decembrie anul trecut, în comuna Durleşti, circa 95 de grame de haşiş contra sumei de 170 de euro. Ulterior, la 2 ianuarie a.c., şi tot la Durleşti, suspectul a vândut alte aproximativ 300 de grame de haşiş contra a 510 euro
Ieri au fost efectuate 8 percheziții la domiciliul, în biroul de serviciu și alte spaţii ale bănuitului, în vederea stabilirii urmelor infracțiunii.
A fost inițiată o cauză penală privind comiterea infracțiunilor sus-menționate.
Actualmente are loc urmărirea penală în vederea stabilirii altor implicate în acest caz.
Pentru infracțiunile respective, legislația prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 6 până 15 ani.
Amintim că surse ale Deschide.MD au declarat, ieri, că numele șefului Secției de la Direcția operațiuni Speciale al Inspectoratului Național de Investigații, care a fost reținut, este Ion Sârbu.