Este unul dintre cei mai apreciaţi profesori de Limba şi literatura română, cu o pregătire profesională la standarde ridicate atât în România, dar mai ales în străinătate. Din anul 2018, dascălul Carmen Dimitriu a acceptat un proiect ambiţios şi curajos anume acela de a fi lector (pe disciplina Limba română) la Universitatea de Stat din oraşul Comrat, din Regiunea Autonomă Gagauzia din R. Moldova.

Carmen Dimitriu este fost manager al Colegiului Naţional Mihail Sadoveanu din oraşul Paşcani, judeţul Iași. Aceasta a vorbit într-un interviu pentru bzi.ro despre modul fabulos și exemplar a unui profesor din Iași cu pasiune pentru predarea Limbii române, despre experienţa profesională, transformările învăţământului preuniversitar românesc, ce înseamnă proiectul din Gagauzia, tehnici moderne de predare, vocaţie, management educaţional, proiecte educative naţionale sau internaționale.

Lectoratul de Limba Română, din această zonă aparte, a fost înființat în luna noiembrie 2015, ca urmare a semnării unui protocol interinstituțional de către reprezentanții ai Institutului Limbii Române și Universitatea de Stat din Comrat. Primul lector delegat de Institutului de Limbă Română a sosit în februarie 2016 și și-a încetat activitatea în vara anului 2017. Carmen Dimitriu sosit în septembrie 2018.

Aşa cum însăşi recunoaşte, aceasta consideră că plecarea în Găgăuzia a fost una dintre marile provocări ale vieţii.

„Da, chiar că a fost vorba de o mare provocare a vieţii mele şi nu regret deloc că am făcut acest pas. Am ajuns într-un loc cu oameni aparte şi la o Universitate deosebită. Simt că am parte de o experienţă extrem de interesantă şi că sunt un adevărat ambasador al României şi că fac ceva care contează. Vă pot spune că îi predau Limba romana inclusiv rectorului de acolo şi am colegi, inclusiv din Statele Unite ale Americii sau din Germania”, a mărturisit Dimitriu.

Carmen Dimitriu consideră că „a fi dascăl înseamnă să faci ceva din vocaţie şi într-o manieră deosebită şi sinceră”. Dascălul este convins în faptul că „Şcoala românească are o mare şansa să contribuie decisiv la schimbarea în bine a societăţii”.