UPDATE (15:53) Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati a declarat pentru Deschide.MD că o plângere în acest sens a fost înregistrată la poliție dar și că la moment sunt reținuți doi suspecți, unul în vârstă de 20 de ani și altul de 28 de ani. Surse ale portalului Deschide.MD, sub protecția anonimatului, ne-au spus că presupusa agresiune sexuală s-ar fi petrecut într-un cămin familial de pe strada Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei.

O angajată a Procuraturii Anticorupție ar fi fost violată după o petrecere corporativă. O scrisoare despre acest caz a venit la adresa redacției Deschide.MD.

Potrivit IGP, victima a depus o plângere în acest sens.

În scrisoare se spune că în noaptea de 27 spre 28 decembrie 2019, după o petrecere corporativă a colectivului PA, într-un local din capitală, unii angajați, după miezul nopții au continuat petrecerea într-un alt local.

După ce ar fi consumat mai multe băuturi alcoolice, aceștia au făcut cunoștință cu alți bărbați, care se aflau în local.

Ulterior, doi dintre bărbații din afara colectivului PA ar fi profitat de starea de ebrietate a uneia dintre angajatele PA și ar fi urcat-o într-o mașină și au dus-o într-un apartament, unde au violat-o.

Potrivit surselor Deschide.MD, cazul este investigat de IP Ciocana.