Două persoane au murit, iar alte câteva au fost rănite, după ce patru automobile au fost implicate într-un grav accident în lanț. Tragedia a avut loc în această seară pe traseul Chișinău-Strășeni, la ieșirea din orașul Vatra în direcția localității Cojușna.

Viteza excesivă, principala cauză a carnagiului de pe traseul Strășeni-Chișinău

Tragicul accident de pe traseul Strășeni-Chișinău. Încă o femeie din Volkswagen a murit

UPDATE // 20:00 // Preliminar s-a stabilit la fața locului că automobilul Volkswagen Passat s-a ciocnit violent cu BMW-ul, după care a fost proiectat în microbuz, iar ulterior în automobilul Skoda. Impactul a fost unul destul de violent, din imaginile de la fața locului se vede că Volkswagenul a fost rupt în două, din el a rămas doar o grămadă de fiare contorsionate.

UPDATE // 19:48 // Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că în urma impactului, o femeie și un bărbat, ambii de 40 de ani și care se aflau în Volkswagen, au fost descarcerate dintre fiarele contorsionate, însă din nefericire acestea au decedat în drum spre spital.

În același automobil se afla și un copil, care a fost transportat la spital. La spital au mai fost transportate cel puțin două persoane care se află în stare gravă.

Potrivit poliției, în accident au fost implicate patru automobile de marca BMW, Volkswagen și Skoda, dar și un microbuz de marca Mercedes. La fața locului s-a deplasat mai multe ambulanțe, poliția, dar la  deblocare și  3 echipaje de salvatori și pompieri.