O fabrică de textile din orașul Râbnița, din stânga Nistrului, a fost cuprinsă de flăcări, iar în prezent pompierii interprind măsuri de lichidare a incendiului. Într-un comunicat de presă al așa zisului minister de interne de la Tiraspol, incendiul ar fi izbucnit în timpul unor lucrări de sudare. La această oră nu se cunoaște câte persoane erau în clădire, dar și nici dacă au fost înregistrate victime.