Un accident grav s-a produs aseară în capitală, în jurul orei 22:00.

Contactat de Deschide.MD, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a specificat că este vorba de implicarea a 3 unități de transport: troleibuzul nr.29, condus de un șofer de 27 de ani, un Audi, la volanul căruia se afla un șofer de 36 de ani, și un BMW, la volan cu o șoferiță de 35 de ani.

Toate 3 unități de transport se deplasau în aceeași direcție, când la un moment dat șoferul automobilului Audi a schimbat direcția de deplasare. În urma impactului vehiculul acestuia a fost proiectat într-un pilon. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și care dintre șoferi se face vinovat.