Ministerul Afacerilor Externe din Rusia așteaptă „răspunsuri adecvate” referitor la un act de vandalism ce s-a produs zilele trecute la Complexul memorial „Eternitate” din Chișinău. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE rus, astfel de acțiuni „provoacă o indignare deosebită”, ținând cont că au loc pregătirile, la nivel mondial, a evenimentelor dedicate celor 75 de ani de la „Marea Victorie în Războiul pentru Apărarea Patriei”.

De precizat că zilele trecute a fost distrusă placa comemorativă, instalată la complexul memorial „Eternitate”, a eroului Uniunii Sovietice, Gheorghe Cernenco (originar din Basarabia).

Acțiunile vandalilor provoacă o indignare deosebită în contextul în care vorbim despre organizarea, la nivel mondial, a sărbătoririi a 75 de ani de la Victorie – în cazul nostru Marele Război pentru Apărarea Patriei. Așteptăm de la autoritățile moldovenești un răspuns adecvat la astfel de acțiuni cinice, în conformitate cu Acordul privind comemorarea bărbăției și eroismului popoarelor statelor membre ale CSI în Marele Război pentru Apărarea Patriei din anii 1941-1945, semnat la 3 septembrie 2011 și ratificat de Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing de presă.

Acesta este deja al doilea caz de vandalism din ultimele 6 luni.