Opt kilograme de marijuana au fost ridicate în raionul Cahul, iar doi dintre crescătorii plantei au fost reținuți. Vânzarea cantității ridicate ar fi generat un profit ilegal de circa trei sute de mii de lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că au mai fost ridicate o armă de foc și muniții, transmite IPN.

Investigațiile s-au desfășurat în iulie-octombrie 2019, fiind investigate acțiunile membrilor unui grup criminal organizat, care au plantat cânepă pe mai multe terenuri din raionul Cahul, pentru a o vinde.

Oamenii legii au ridicat o armă de foc cu calibrul 12 mm, deținută ilegal, 68 cartușe de calibrul 12 mm și 22 cartușe de calibrul 5,6 mm, plante de cânepă uscate, pregătite pentru comercializare, mai multe pungi și saci cu marijuană, în total fiind ridicate aproximativ opt kilograme.

Prin urmare, oamenii legii au reținut doi bărbați cu vârste de 29 și, respectiv, 54 de ani, iar alți figuranți urmează a fi supuși măsurilor de investigație. Dacă le va fi demonstrată vina în instanța de judecată, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții.

Acum două zile, două persoane din raionul Telenești au fost reținute, fiind suspectate de creșterea și comercializarea marijuanei. Oamenii legii au ridicat în jur de cinci kilograme de marijuana mărunțită și peste opt kilograme uscată și neprelucrată. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, valoarea drogurilor pe piața neagră constituie aproximativ 500 de mii de lei.