Două automobile de marca KIA și BMW au fost grav avariate, după ce au fost implicate în două accidente care au avut loc noaptea trecută pe străzile din Chișinău. În primul accident șoferul a doborât un semafor, iar în cel de al doilea, șoferul BMW-ului, care ar fi fost băut la volan, a intrat cu mașina într-un panou publicitar. Imaginile au fost surprinse de martori oculari care le-au făcut publice pe rețele de socializare

Primul accident a avut loc în jurul orei 02:30 pe strada Grenoble din cartierul Telecentru. Este vorba despre un șofer în vârstă de 28 de ani care în timp ce se afdeplasa cu o mașină de teren de marca KIA, din motive necunoscute a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a izbit într-un semafor, ulterior fiind proiectat într-un copac. În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, iar un pasager a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel de al doilea accident s-a produs în această dimineață, în jurul orei 04:00, pe strada Calea ieșilor din cartierul Sculeanca al capitalei. Șoferul unui BMW a pierdut controlul volanului, iar automobilul a derapat de pe carosabil și s-a izbit într-un panou publicitar de pe acostament, apoi a fost proiectat din nou pe șosea.

Martorii oculari spun că acesta s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-au produs ambele accidente.