Un cetățean al R.Moldova, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost reținut ieri de către poliția din Germania. Acesta se presupune că ar fi Victor Apostoliuc, bărbatul care este suspectat că în luna iulie anul curent ar fi omorât o femeie în vârstă de 32 de ani, iar trupul neînsuflețit al victimei l-a lăsat să zacă într-un microbuz pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei.

Sursele noastre, din cadrul MAI, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că Apostoliuc a fost reținut ieri de către poliția germană în comun cu ofițerii INI, într-o suburbie a orașului Frankfurt, dar și că despre acest fapt au fost anunțate organele de drept din R.Moldova, iar în prezent s-ar pregăti toate actele necesare pentru extrădarea acestuia.

 

Am încercat să obținem o confirmare oficială a acestui fapt, însă nimeni dintre reprezentanții MAI nu ne-au răspuns la apelurile insistente.

Amintim că în noaptea de miercuri, 10 iulie anul curent, trupul neînsuflețit al femeii în vârstă de 32 de ani, mama a doi copii, a fost depistat pe bancheta din spate a unui microbuz de marca Mercedes Vito care era parcat în proximitatea sediului Administrații Naționale a Penitenciarelor, pe strada Nicolae Titulescu 37. Microbuzul aparținea victimei, iar poliția a fost sesizată marți seara, 9 iulie, despre faptul că femeia a ieșit dimineață din casă și nu s-a mai întors.

La patru zile după ce a fost descoperit cadavrul, duminică, 14 iulie, Inspectoratul General al Poliției a anunțat un briefing de presă cu referire la crima comisă la începutul lunii iulie în sectorul Botanica. Ministrul Năstase, a ieșit în fața presei într-o zi de duminică, însoțit de alți cinci șefi din cadrul IGP, pentru a da vestea, personal, că „a fost descoperită crima de la Botanica și suspectul care a fost identificat urmează a fi prins cât de curând și deferit justiției”.

Acest briefing, organizat într-o zi de duminică, a ridicat multe semne de întrebare și a stârnit curiozitatea noastră pentru a afla ce anume i-a făcut pe șefii de la MAI și IGP să anunțe despre descoperirea crimei, dar fără a avea vreo persoană reținută. După mai multe discuții avute cu surse oficiale apropiate anchetei, care ne-au oferit informații neoficial și sub protecția anonimatului, am ajuns la ideea că briefingul ministrului, de la care acesta se aștepta că o să-i servească un plus de imagine, de fapt, s-a dovedit a fi un mare fiasco, care, totodată a creat impedimente pentru reținerea suspectului de către autoritățile germane chiar în ziua când a fost organizat briefingul.

Șeful Internelor Andrei Năstase, prin nesăbuința sa de a ieși în evidență cu realizări în fruntea MAI, a reușit să compromită atunci reținerea suspectului. Sursele ne-au spus că briefingul a fost sursa de informație nu doar pentru opinia publică, dar și pentru presupusul asasin, Victor A., care la acel moment se afla deja în Germania (Köln). Suspectul a fugit din apartamentul din Köln, unde se ascundea, iar polițiștii germani care au descins în apartament, la două ore după briefingul lui Năstase, au găsit doar geanta cu lucrurile acestuia.

Deschide.MD a scris atunci că  principalul suspect în cazul omorului de la Botanica, ar fi Victor A., un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care locuia în concubinaj cu o femeie în cartierul Telecentru al capitalei. Acesta a fugit din țară la trei zile după ce a fost comisă crima. 

După ce ofițerii de investigații au stabilit că anume el ar fi comis crima, organele de drept din R.Moldova au aflat că acesta se afla în orașul Köln și au înaintat un demers colegilor din Germania ca să-l încătușeze, însă poliția germană le-a solicitat o ordonanță de reținere.

„Victor A. a părăsit teritoriul R.Moldova la bordul unui microbuz de marca Volkswagen Caravelle, vineri, 12 iulie, în jurul orei 15:00, împreună cu alte șapte persoane care se îndreptau spre orașul Köln, Germania. Până acolo este de mers 27-28 de ore maxim, respectiv sâmbătă seara, când ofițerii de investigații au stabilit că el este suspectul, Victor A. se afla deja în Germania. Ai noștri au aflat despre acest fapt și au solicitat ajutorul germanilor pentru a-l reține, însă nu aveau nicio ordonanță. A doua zi, ministrul Năstase, fiind convins de faptul că autoritățile germane au să-l încătușeze, s-a grăbit să iasă în briefing și să-și asume reușitele operațiunei înainte ca aceasta să fie pusă în aplicare”, ne-a spus sursa.

Interlocutorul nostru a mai ținut să menționeze că:

 „Graba acestora o demonstrează chiar și faptul că Eugen Piterschii, șeful-adjunct al IGP, a anunțat anumite persoane despre organizarea breifingului de la IGP, inclusiv serviciul de presă al insitutției, încă din noaptea de sâmbătă spre duminică, la 01:50, iar dimineață ofițerii de investigații au solicitat pachetul de documente pentru a fi expediat autorităților din Germania ca aceștia să poată să-l rețină. Din păcate, din cauza incompetenței ministrului, operațiunea de reținere a fost dată peste cap. Atunci când poliția germană a mers să-l încătușeze pe Victor A. pe adresa din Köln, la două ore după ce ministrul a anunțat că acesta urmează a fi prins cât de curând și deferit justiției, au găsit doar geanta cu haine a acestuia. Se presupune că Victor A. a văzut conferința de presă de la IGP și și-a făcut pierdută urma”.

Am încercat să aflăm mai mutle detalii despre acest caz de la MAI și, chiar dacă am expediat o solicitare oficială, Liliana Pușcașu, pe atunci purtătorul de cuvânt a lui Năstase a refuzat să ne ofere un răspuns la toate întrebările noastre făcând trimitere la secretul anchetei.

Cum a compromis ministrul Năstase încătușarea la Köln a suspectului de crima de la Botanica

Ulterior, fostul șef adjunct al INI, Alexei Laza, prin intermediul platformei vreauinfo.md, a răspuns la solicitarea noastră și ne-a confirmat că suspectul în cazul crimei de la Botanica este Victor Apostoliuc. Acesta anterior a fost condamnat pentru diverse infracțiuni (furt, escrocherii, jaf și omor analogic în Federația Rusă).

Laza ne-a mai scris că în data de 14.07.2019, Apostoliuc a fost anunțat în căutare internațională prin intermediul Interpol. 

Tot aici, este de menționat că Gheorghe Balan, șeful interimar al IGP, într-o discuție telefonică a confirmat faptul că această anchetă și toate acțiunile în acest caz răsunător au fost coordonate personal de către Andrei Năstase, iar el nu cunoaște nimic.

„Da, el personal a coordonat toate acțiunile ce țin de crima de la Botanica și tot el a sunat peste hotare. Chiar și cei de peste hotare s-au arătat mirați că de asta se ocupă ministru și încă în zi de duminică”, ne-a spus Balan atunci.

Anterior, Andrei Năstase, nu a confirmat și nici nu a infirmat ceea ce am scris noi la câteva zile după fuga lui Apostoliuc, dar și evita să vorbească despre acest caz. Mai mult, în cadrul unui eveniment public organizat la Centrul de Investigații Jurnalistice, întrebat de ce a fost organizat cu atâta grabă briefingul de la MAI, Năstase a spus că:

„Am considerat atunci împreună cu colegii mei de la IGP să ieșim să anunțăm publicul despre faptul că individul este reperat, că individul nu mai prezintă pericol pe interior...Era clar, era spaimă. Eu mergeam pe stradă, mă întâlneau femeie cu copii și-mi spuneau ce se aude pe acest caz...Că a durat câteva zile, până când s-a...Și atunci am considerat că este bine să l8iniștim oamenii și să spunem că noi știm despre cine este vorba, este reperat și în curând va fi diferit justiției”.

(VIDEO) Mamă a doi copii ucisă la Botanica. Cadavrul lăsat să zacă într-un microbuz, lângă ANP

IGP a aflat cine a ucis femeia din sectorul Botanica, dar cere ajutor ca să-l găsească