Fostul deținut și disident politic, Ion Moraru, care a făcut ani grei de gulag în stepele kazahe, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Într-un reportaj recent, realizat de „TVR Moldova”, Ion Moraru, care a suportat chinuri groaznice în închisorile sovietice din cauza dragostei sale pentru neamul românesc, luându-se de piept cu regimul de ocupaţie sovietic la vârsta de numai 17 ani, spunea că nu regretă nimic din ce i s-a întâmplat în viață.

Și-a descris suferinţele prin care a trecut în trilogia autobiografică „Pustiirea. Treptele infernului şi Fata cu miros de busuioc”, tipărită la Mănăstirea Putna.

Zilele trecute, Ion Moraru a fost vizitat de Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, iar ultima sa dorință a fost ca diplomatul să sărute pământul Țării, atunci când ajunge în România, și pentru dumnealui.

Am avut acel sentiment unic că mă întâlnesc cu ISTORIA. (...) M-a rugat ca atunci când ajung în România să sărut pământul Țării și pentru Dumnealui, care acum e bătrân și neputincios. Arareori am avut prilejul să cunoasc astfel de Oameni, adevarate enciclopedii vii ale istoriei noastre recente - cu rănile dragostei de neam încă nevindecate, demni și mândri, sensibili și înțelepți”, a povestit Daniel Ioniță, citat de Ziarul Național.

Astăzi, aflând despre trecerea în neființă a lui Ion Moraru, ambasadorul Daniel Ioniță a scris: „Am aflat cu durere de trecerea la cele veșnice a scriitorului Ion Moraru! Drum lin și Dumnezeu să-l aibă în pază! Condoleanțe familiei indoliate!”.

Deputatul Octavian Țîcu a menționat că a plecat „un munte de om, care a stat ca o stâncă a românismului pe acest petic de pământ”.

Nenea Ion Moraru s-a dus... S-a dus în lumea celor drepți. Un munte de om, care a stat ca o stâncă a românismului pe acest petic de pământ. Un exemplu implacabil al rezistenței anti-sovietice, care ne-a lăsat un mare gol. Dumnezeu să-l odihnească și condoleațe celor apropiați”, a scris parlamentarul.

Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în Mândâc, județul Bălți, actualmente în raionul Drochia. La 18 ani s-a înrolat în mișcarea de rezistență antisovietică din Basarabia. Entuziasmul și focul din suflet aprins pentru ideea națională l-au determinat să-și riște viața alături de tineri de seama lui, iar, în conseciță, să ajungă în gulagul sovietic.

A sărit în sus de bucurie când a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru că se aștepta să fie condamnat la moarte pentru activitate antisovietică. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că în închisoare a avut ocazia să cunoască cele mai luminate minți ale timpului, din spațiul sovietic, inclusiv pe disidentul rus, Alexandr Soljenițîn.