Șeful Direcției 6 Protecția martorilor a Inspectoratului Național de Investigații, Anatolie Macovei, s-a ales cu anchetă de serviciu, iar pe numele său a fost inițiat un proces penal, după ce vineri l-a agresat și amenințat verbal pe un subaltern.

Potrivit unor surse din cadrul INI, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, incidentul a avut loc vineri, 9 august, într-un local din sectorul Botanica al Capitalei.

„Totul a început după ce Anatol Macovei i-a zis lui Denis Ursu să revină mai repede din concediu, invocând că mai sunt angajați care ar vrea să meargă la odihnă. Lui Macovei nu i-a plăcut răspunsul lui Ursu și i-a tras un pumn în față. Ursu, prin intermediul serviciului 112, a apelat la ajutor, iar la fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Botanica pentru a documenta cazul”, ne-a spus sursa.

Aceleași surse susțin că în aceeași zi angajații de la IP Botanica au pornit pe numele lui Macovei un proces penal, fiin înregistrat în R-1 cu nr.20194201504.

Solicitați telefonic, pentru a afla mai multe detalii despre acest caz, atât Macovei cât și Ursu, nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne oferi mai multe detalii despre acest incident.

Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, ne-a comunicat că, sâmbătă, 10 august, pe numele lui Macovei a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru a fi stabilite toate circumstanțele.

„Este inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele. De asemenea,  Direcția Inspectare efectiv a IGP a inițiat o anchetă de serviciu, pentru a stabili acțiunile și inacțiunile  polițistului”, ne-a spus Bețivu.

Același lucru ne-a spus și Liliana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al  MAI, dar, atât Pușcașu, cât și Bețivu, nu ne-au putut spune dacă a fost inițiat un proces sau o cauză penală pe numele lui Macovei, la fel cum nu au putut să ne spună dacă acesta a fost suspendat din funcție pe parcursul anchetei.

Am fost curioși să aflăm cum comentează acest fapt șeful-interimar al IGP, Gheorghe Balan, însă după ce l-am întrebat despre incident, Balan a închis apelul telefonic.

Eugen Piterschii, șeful adjunct al INI, dar și Alexei Laza, șeful adjunct al INI, cel a cărui subaltern este Macovei, nu au răspuns la telefon pentru a comenta acest incident.

Cine este Anatolie Macovei

Anatolie Macovei a fost deseori văzut în preajma Partidului Politic Platforma „Demnitate și Adevăr” (DA), partid conduse actualul ministru de Interne Andrei Năstase, Macovei fiind şef al gărzii populare a Platformei. Potrivit Ziarul de Gardă, din această postură a fost implicat în două scandaluri dubioase.

Mai întâi, potrivit sursei, în ianuarie 2016, la un post TV, a fost difuzată o înregistrare audio, în care Macovei ar fi vorbit cu Renato Usatîi, iar jurnaliștii menționau că cei doi, împreună cu Platforma DA, ar fi pus la cale o lovitură de stat. Macovei a negat atunci autenticitatea înregistrărilor.

Tot în acea perioadă, Macovei ar fi lovit un jurnalist al unui portal de știri, în timpul protestelor violente din 20 ianuarie 2016 în fața Parlamentului. La scurt timp, procurorii au anunțat că au deschis un dosar penal pe marginea cazului.

În noiembrie 2015, Macovei, împreună cu alți veterani, „uniți” în Garda Populară a Platformei DA, au descins la un depozit al unui om de afaceri, bănuit de contrabandă. Presa a scris că aceștia au percheziționat proprietarul şi alte câteva persoane aflate acolo și chiar i-au pus cu mâinile la perete. Și pe acest caz procurorii au deschis un dosar penal.