Magistratul Ion Druţă revine la şefia Curţii Supreme de Justiţie, iar Radu Ţurcanu la conducerea Judecătoriei Chişinău. Curtea de Apel Chişinău a acceptat cererea de chemare în judecată depusă de cei doi împotriva Consiliului Superior al Magistraturii şi a anulat, drept ilegală, hotărârea CSM de înlăturare a acestora din funcţiile administrative până când va exista o decizie definitivă referitor la Nota informativă a judecătorului Mihai Murguleţ, relatează Mesager.

Decizia CSM rămâne însă valabilă în privinţa celorlalţi şase magistraţi vizaţi.

În 25 iunie, CSM-ul a decis „înlăturarea” din funcţiile administrative a şapte magistraţi, inclusiv a preşedinţii Judecătoriei Chişinău şi a celui de la CSJ, precum şi revocarea unui membru al Colegiului de evaluare, după o Notă informativă a lui Mihai Murguleţ, care activează la sediul Ciocana al Judecătoriei Chişinău.