Ministrul de Interne Andrei Năstase susține că în Elveția există un dosar penal pe numele fostului președinte al PDM, Vlad Plahotniuc, asta în timp ce autoritățile din Elveția au răspuns pentru TV8 exact contrariul.

Ministrul Năstase spune că a intrat în posesia unei scrisori parvenite din partea autorităților Elvețiene. Nu știm exact ce conține scrisoarea pentru că ministrul nu a făcut-o publică iar din declarațiile lui nu se înțelege exact ce a vrut să spună: Potrivit Departamentului Federal de justiție și poliție al Elveției, autoritățile moldovenești urmau să confirme permiterea, în condițiile solicitate de autoritățile elvețiene, a primirii informațiilor ce indicau suspiciuni de spălare de bani deținute de Procuratura a III-a a cantonului Zurich, termenul limită fiind pentru aceasta, vă rog să rețineți 21 iunie 2019”, a declarat Năstase. 

Năstase a declarat că MAI: „a intrat prin mijloace specifice de investigație în posesia scrisorii poficiale venite din partea autorităților elvețiene cu privire la Plahotniuc Vladimir”.

„Scrisoarea a fost transmisă prin intermediul ex-procurorului Eduard Harujen la Procuratura Anticorupție Adrianei Bețișor. Documentul însă a fost tăinuit de aceștia și instituțiile pe care le reprezentau în vederea obstrucționării oricăror anchete penale și internaționale împotriva lui Vladimir Plahorniuc”, a declarat Andrei Năstase.

Amintim că pe 9 iulie, socialistul Grigore Novac a scris pe pagina sa de Facebook că autoritățile din Elveția ar fi deschis un dosar penal pe numele lui vladimir Plahotniuc. 

Ulterior, la solicitarea TV8.md, cabinetul Procurorului General al Elveției a răspuns că nu există niciun dosar penal pe numele democratului.

În luna mai 2019, Năstase a declarat că a discutat cu Dmitrii Kozak despre dosarele lui Plahotniuc: „El mi-a confirmat că este dat în urmărire federală și va fi dat și în urmărire internațională, deoarece are un dosar penal deschis pe numele lui la Moscova”.

tot în acea perioadă Andrei Năstase spunea că după demersul făcut către Federația Rusă, prin care a solicitat informații cu privire la dosarele penale intentate pe numele lui Vlad Plahotniuc, liderul Platformei DA menționa că a mai pregătit o scrisoare pe care o va trimite în Marea Britanie.