24 de ore de la incident și mai bine de 2 ore de când presa a scris despre un avion de mici dimensiuni, care ar fi dispărut aseară, 19 iulie, de pe radare în zona satului Cucuruzeni din raionul Orhei. Realitatea.md a revenit la reprezentanții din cadrul Inspectoratului General al Poliției și cel ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a afla dacă s-a confirmat vreo versiune.

Reprezentanții au spus că, în prezent, au loc în continuare căutări.

Un grup de polițiști și salvatori au fost mobilizați pe linia dintre raioanele Telenești și Orhei, pentru că anume acolo a fost identificat ultima dată de radare. Era 18:00.

Se mai cunoaște că avionul a decolat din Ucraina și că nu ar fi din Republica Moldova. Prima impoteză ar fi că el s-a prăbușit, alta - că ar fi ieșit de pe teritoriul țării. Nu s-a aflat câte persoane erau la bord.

Deocamdată, conducerea IGP și IGSU nu a venit cu nicio declarație oficială. Nici ministrul de Interne, Andrei Năstase, nu a comentat incidentul.

realitatea.md