Douăzeci de ani în urmă, 200 de oameni locuiau în satul moldovenesc Dobrușa, raionul Telenești. De atunci, mulți dintre ei au plecat sau au murit. După ce un cuplu a fost omorât în luna februarie, în sat a rămas un singur supraviețuitor, scrie New York Times într-un reportaj special despre satul Dobrușa.

Singurul locuitor este Grișa Muntean, un fermer de statură joasă, cu mustață, adesea purtând o șapcă plată, o cămașă veche și o pereche de pantaloni zdrențuită, prinsă de un șnur la brâu.

Pe post de companie, domnul Muntean le are pe cele două pisici, cinci câini, nouă curcani, 15 gâște, aproximativ 50 de porumbei, 120 de rațe și câteva mii de albini. Ceilalți oameni au murit, au plecat în orașele mai mari din R. Moldova sau au emigrat în Rusia și în alte părți ale Europei.

„Singurătatea ucide”, a spus domnul Muntean, în vârstă de 65 de ani, într-o după-amiază recentă.

Casele foștilor săi vecini dispar la fel de repede ca și proprietarii lor. Cu acele puține animale care pasc la marginea drumului, și numai cu domnul Muntean care îngrijește livezile, clădirile se scufundă în baldachinul de păduri formate din nuci și pomi de măr.  

Dobrușa a fost cândva un sat de 50 de case care formau străzi paralele în depresiunea unei văi mici. La fel ca multe așezări din R. Moldova, a devenit pustie după căderea Uniunii Sovietice în 1991, urmare a unui exod masiv din Europa de Est, care are cea mai rapidă descreștere a populației din în lume.

Acum sunt doar câteva acoperișuri din țiglă, care ies la iveală deasupra așezării. Acestea se văd de pe drumul de țară care leagă satul de cel mai apropiat drum asfaltat.

Chiar și cimitirul așezat de partea cealaltă a văii dispare încet în tufișurile de urzici, mărăcine, flori sălbatice și brusturi.

Până în luna februarie, domnul Muntean a locuit în compania lui Ghena și Lida Lozinschi, un cuplu în vârstă de 40 de ani care trăiau în celălalt capăt al satului. 

Familia Lozinschi îl ajuta pe domnul Muntean să îngrijească de mica gospodărie și să supravegheze casa când ducea ouăle și legumele la piața din zonă. Cei trei vorbeau la telefon aproape zilnic.

Dar într-o duminică din februarie, Lozinschi n-au mai răspuns la telefon. Nu a auzit nimic de ei nici în următoarea zi de luni. Când nu l-au mai sunat înapoi în ziua de marți, el a presupus că i-a supărat cu ceva.

În ziua de miercuri, după o întâlnire cu sectoristul din zonă, Grigore Munteanu a mers la casa familiei Lozinschi. Sectoristul a găsit în grădină vaca cuplului cu ugerele nemulse de câteva zile. În interiorul cocioabei, a găsit trupurile pe jumătate goale, reci și însângerate, întinse pe podeaua de lemn.

Investigația a constatat că cuplul a fost înjunghiat de un muncitor beat și colegul său agricultor care au încercat să o violeze pe doamna Lozinschi.

Șase luni după aceasta, casa lor a rămas neschimbată, de parcă nici nu au părăsit-o, cu haine împrăștiate pe podea și o cutie cu lapte praf pe fereastra din față.

Grodina lor s-a împărăginit. Pe colina cu cimitir, mormintele lor se scufundă încet în buruieni. În câțiva ani, vizitatorul va găsi cu greu pietrele funerare, să nu mai vorbim de cei care au fost înmormântați, numele lui Ghena este scris greșit: Gheorghe.

Acum, domnul Muntean este singurul supraviețuitor al satului care a fost atestat la începutul secolului XIX, pe timpul Imperiului Rus. Potrivit folclorului local, primii locuitori ai satului au fost niște ucraineni care au vrut să ajungă în Statele Unite, dar au ratat vaporul, și niște moldoveni care s-au certat cu un proprietar de pământuri din altă zonă.

Când domnul Muntean, care locuia în satul vecin, a venit în Dobrușa în anul 2000, pentru a înființa o fermă de oi, populația satului ajunsese la 70 de oameni.

Soția lui Muntean și cei patru copii, care nu s-au mutat niciodată în sat, l-au părăsit și au emigrat în Spania.

Chiar și oile lui Muntean au plecat; sătenii erau prea puțini ca să-l ajute cu ferma, renunțând la ea în 2013. Acum, chiar și domnul Muntean intenționează să plece din sat într-un oraș din apropiere.

În 2016, Dobrușa avea trei locuitori.