Două femei și un bărbat au fost condamnate la închisoare, ultimul cu suspendare, fiind învinuiți că au racolat mai mulți locuitori ai raioanelor Comrat și Basarabeasca pe care, prin înșelăciune, i-au transportat la filialele unor bănci comerciale și au perfectat credite pe numele lor. Inculpații au înșelat zece persoane, toate din familii social vulnerabile, o parte dintre care erau pensionari. Suma prejudiciului adus acestora fiind de peste 80 de mii de lei, transmite IPN.

Procuratura Generală menționează că contractele de împrumut au fost perfectate sub pretextul investirii unor sume de bani în activitatea unei firme, care de fapt nu exista. Deși contractele erau pe numele victimelor, în posesia banilor au intrat inculpații. Acțiunile ilegale au avut loc în perioada lunilor iunie-iulie 2018, iar filialele unor bănci comerciale sunt din orașele Chișinău, Cimișlia, Hâncești și Comrat.

Cele trei persoane au fost condamnate pe 17 capete de acuzare, inclusiv jaf, răpire și privare ilegală de libertate a unei persoane și o serie de escrocherii. Procurorii demonstrat că inculpații au răpit o femeie, pe care au urcat-o cu forța în mașină și au dus-o la domiciliul unuia dintre aceștia din Basarabeasca, unde au deposedat-o de actele de identitate. Timp de aproximativ o săptămână, cât aceasta a fost privată ilegal de libertate, inculpații au perfectat pe numele victimei credite.

Femeilor inculpate le-au fost dictate pedepse privative de libertate: 12 ani și jumătate de închisoare pentru una și, respectiv, 10 ani și jumătate de închisoare pentru cealălaltă. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.