Oleg Cojocari, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, a anunțat că-și dă demisia. Numele lui Cojocari figura în așa zisa „listă neagră” a lui Andrei Năstase, ministru MAI, publicată ieri de către Valeriu Cojocaru, cu polițiștii incomozi care la solicitarea lui Năstase, sunt impuși de cumătrul său, Gheorghe Balan, șeful interimar al IGP, să plece din funcție.

Oleg Cojocari a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook că, din data de 15 iulie 2019, a decis să-și dea demisia din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Bălți și să plece din MAI, dar fără a spune ce a stat la baza acestei decizii.

Totodată, Cojocari, în aceeași postare, aduce mulțumiri colegilor săi din cadrul IP Bălți, dar și fostei conduceri a IGP, lui Alexandru Pânzari și Gheorghe Cavcaliuc și  întregii echipe conduse de ei.

Sursele Deschide.MD susțin că în această săptămână, Cojocari a fost chemat la IGP, unde i s-a cerut să-și prezinte demisia din funcție.

Reamintim că, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Valeriu Cojocaru, a scris că în ultima perioadă, mai mulți conducători ai inspectoratelor de poliție din țară sunt chemați în cabinetul șefului IGP, unde în prezența lui Gheorghe Balan sunt petrecute „așa zisele discuții profilactice în cadrul cărora îi amenință că, în cazul în care nu vor depune benevol rapoarte de demisie, vor fi inițiate controale abuzive în subdiviziunile pe care le conduc”.

Acțiunile au loc, după ce Andrei Năstase i-ar fi expediat cumătrului său Gheorghe Balan o așa zisă listă cu șefi de inspectorate incomozi, care, în viziunea lui Năstase, s-ar fi implicat în politică prin faptul că au acumulat date și cifre despre numărul de cetățeni care urmau să se prezinte la protestele organizate de Năstase în ultimii ani, date pe care le prezentau la Direcția management operațional.

„Aceasta este o constatare incompetentă din partea lui Năstase, deoarece aceste date se prezentau pentru a face calculul de forțe care urmau a fi implicate la menținerea ordinii publice, pentru ca cetățenii să se poată simți în siguranță în timpul protestului”, a scris Cojocaru în postarea sa.

Totodată, Cojocaru a postat 19 nume de conducători de inspectorate, care ar figura în așa zisa „listă neagră” și care, ar urma să-și prezinte demisia până mâine, iar cei care se împotrivesc, ar urma să fie supuși unor controale cu tentă hărțuitoare din partea unei echipe de ofițeri SPIA, loiali lui Năstase.

Solicitat telefonic, Gheorghe Balan, șef interimar al IGP a negat acuzațiile aduse în adresa sa de către Cojocaru și susține că-i cheamă la el pe șefii inspectoratelor de poliție din țară pentru a face cunoștință cu aceștia.

„Nu-l cunosc pe acest Cojocaru, dar dacă spune, las să-mi aducă măcar un exemplu. Eu îi chem pe șefii inspectoratelor la mine, unde împreună cu domnul Piterschii, vorbim despre situația din raioane și locurile vacante. Să mă duc în teritoriu asta înseamnă să cheltui bani și timp”, ne-a spus Balan.

Listă: Șefii de poliție care ar urma să fie demiși la indicația lui Năstase. Ce spune Balan

Este de menționat că despre faptul că mai mulți șefi de inspectorate sunt demiși din funcție de actuala conducere a MAI a scris și Alexandru Pânzari, fostul șef al IGP.

Potrivit lui Pânzari, în loc să le fie folosite la maximum capacitățile polițiștilor în care, în ultimii trei ani, au fost investiți sute mii de euro, inclusiv și bani alocați din bugetul de stat, pentru dezvoltarea profesională a acestora, actuala conducere în destituie din funcții, iar între timp se agravează situația la capitolul securtiate publică.

Mai mult, Pânzari spune că a vorbit cu actualul șef interimar al IGP, Gheorghe Balan, care este și cumătrul lui Andrei Năstase, ministru MAI, despre faptul că el este gata să răspundă pentru toate cele presupuse „rele”, însă să fie lăsați profesioniștii să lucreze și să li se valorifice cunoștințele lor pentru liniștea și siguranța cetățenilor.