În următoarele zile expiră termenul în care persoanele interesate pot depune dosare de participare în concursul pentru suplinirea celor șase funcții vacante de judecător al Curții Constituționale. Potrivit legislației, selectarea candidaților îi revine Consiliului Superior al Magistraturii, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova – fiecare din instituțiile sus-menționate au posibilitatea de a înainta câte două persoane.

Potrivit persoanelor responsabile din cadrul celor trei instituții, în total, la moment, au fost depuse 36 de dosare de participare.

La Parlament, unde termenul de depunere a documentelor expiră vineri, 12 iulie, s-au înscris 17 persoane. Din partea Guvernului, termenul-limită fiind 14 iulie, în concurs participă 11 persoane. Încă 9 candidați solicită desemnarea în calitate de judecători ai Curții Constituționale din partea CSM, unde astăzi este ultima zi de depunere a dosarelor.

CSM a făcut publică deja lista persoanelor care candidează din partea instituției. Este vorba despre Teodor Cârnaţ, Vladimir Grosu, Oleg Potârniche, Sergiu Băieşu, Eduard Boişteanu, Mihai Corj, Tatiana Răducanu, Eduard Ababei şi Andrei Coca.

Solicitați de reporterul Deschide.MD, reprezentanții Guvernului și Parlamentului au refuzat să ofere astfel de informație, menționând că numele candidaților va fi făcut public după expirarea termenului de depunere a dosarelor.

Până la momentul actual sunt depuse 11 dosare de participare în concursul pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului. Numele persoanelor încă nu pot fi publicate, dat fiind faptul că termenul de depunere a dosarelor expiră în data de 14 iulie. Menționăm că numărul dosarelor este valabil la ora actuală și poate fi diferit de cel final din data de 14 iulie”, se menționează în răspunsul expediat redacției Deschide.MD de către reprezentanții Cancelariei de Stat.

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a precizat că imposibilitatea oferirii informației cu privire la numele participanților în concurs este reglementat de Regulamentul adoptat.

Amintim că judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore la data de 26 iunie 2019. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, judecătorul Veaceslav Zaporojan a fost abilitat de Plenul Curții Constituționale să exercite atribuțiile administrative ale președintelui Curții până la alegerea noului Președinte.

Anterior, magistrații Curții Constituționale și-au anulat hotăririle prin care data de 7 iunie a fost declarată termen-limită pentru investirea Guvernului, hotărârile prin care au fost declarate neconstituționale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcția de speaker și investire a Guvernului în frunte cu Maia Sandu, dar și suspendarea din funcție a lui Igor Dodon pentru ca Pavel Filip să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului și să numească data de 6 septembrie pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.