Fostul director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, pleacă definitiv din instituția la care a activat în ultimii 17 ani.

„Este adevărat că părăsesc CNA. Voi încerca să valorific potențialul meu acolo, unde va fi nevoie de el”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Bogdan Zumbreanu.

Bogdan Zumbreanu a fost demis din funcție la 8 iunie de către Parlament, cu voturile deputaților „ACUM” și PSRM. Acesta a fost demis pentru că s-ar face vinovat de condamnarea R. Moldova la CtEDO în mai multe dosare de rezonanță, cel mai cunoscut fiind „Oferta-Plus” vs. R. Moldova, în care republica noastră a fost obligată să achite despăgubiri de milioane de euro.

Zumbreanu, care revenise în funcția sa anterioară, de șef al Direcției Urmărire Penală a CNA, spunea anterior că a fost revocat din funcția de director în baza unei note informative a Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, care face referire la o listă a Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului” în care sunt trecute persoanele ce se fac vinovate de condamnarea R. Moldova la CtEDO, dar în care nu se regăsește și Zinaida Greceanîi ca fiind implicată în același caz.

„Păcat că politicienii din Comisia juridică nu au învățat să citească hotărârile instanțelor. Ei sunt cei care acum îmi știrbesc reputația profesională, în baza unei liste întocmite de pretinși juriști pentru drepturile omului. Aș vrea să le aduc aminte despre dreptul de a nu fi acuzat pe nedrept”, a comentat atunci Zumbreanu.