Cele trei persoane mascate, care în noaptea de vineri spre sâmbătă, au dat buzna în filiala băncii Moldova-Agroindbank de pe strada Ion Creangă, din sectorul Buiucani al capitalei, ar fi golit celule individuale ale clienților băncii. Despre aceasta au comunicat pentru Deschide.MD surse apropiate anchetei.

Sursele noastre spun că, până la această oră poliția nu are încă niciun suspect, dar nici nu se cunoaște suma de bani cu care au fugit făptașii. 

„După ce au deconectat sistemul de alarmă și camerele de supraveghere, cele trei persoane, surprinse de alte camere de luat vederi în momentul când intră în bancă, au golit mai multe celule individuale ale clienților băncii. Nu se cunoaște numărul exact de celule sparte de hoți. Totodată, banca nu cunoaște ce se afla în acele celule, despre conținutul lor știu doar clienții băncii, iar din acest motiv nici nu a fost stabilită încă o sumă exactă cu care ar fi fugit hoții”, ne-a spus sursa.

Jaf la o filială Moldova-Agroindbank din Chișinău

Celule individuale sunt safeurile unde clienții băncii își depozitează bijuteriile, sumele de bani, dar și alte bunuri de valoare. Banca nu cunoaște despre ce bunuri depozitează clienții în ele, încăperea nu este sub monitorizarea camerelor de supraveghere, iar în încăpere au acces doar persoanele care are au contract semnat cu banca, prin care închiriază o celulă individuală.

Unele surse media au scris că hoții ar fi golit cel puțin 82 de celule individuale, iar suma de bani furată de aceștia ar fi estimată la aproape 33 milioane de lei, însă nu am reușit să obținem nicio informație oficială a acestui fapt.

Reprezentanții IGP, dar și cei ai Poliției Capitalei nu ne-au răspuns la telefon pentru a oferi mai multe detalii despre acest caz.

Totodată, într-un comunicat de presă, reprezentanții MAIB au confirmat faptul că banca a fost ținta hoților, dar fără a oferi mai multe detalii de suma de bani cu care au reușit aceștia să fugă de la fața locului.

„La una din sucursalele BC "Moldova Agroindbank" S.A. în noaptea de 6 iulie a avut loc o efracţie. Persoane necunoscute au pătruns în incinta acesteia, deconectând sucursala de la reţeaua electrică, distrugând sistemul de alarmă şi deteriorând o parte din camerele video. Banca a sesizat imediat organele de anchetă, care au întreprins toate măsurile operative de rigoare în vederea iniţierii procesului de investigare şi identificare a infractorilor. Daunele suportate urmează a fi evaluate”, se arată în comunicat.

Reamintim că, un caz similar a avut loc în toamna anului 2016. Atunci membrii unei grupări internaționale au jefuit safeurile uneia dintre filialele FInComBank din Republica Moldova.   Făptașii ar fi ridicat atuci din celulele individuale a șapte clienți FinComBank bani și bijuterii din metale prețioase în sumă de aproximativ 1 milion de euro.

Schema a fost pusă în aplicare din anul 2015 până în 2018, în mai multe țări, cum ar fi Federația Rusă, Ucraina, Belarusia, Macedonia, astfel aceștia au reușit să jefuiască aproximativ 50 de cetățeni ai acestor țări de cel puțin 3,5 milioane de dolari.

EXCLUSIV // Jaf ca în filme. Cum a fost furat 1 mln. de euro de la FinComBank