„Adriana Bețișor nu doar că trebuie să părăsească cât mai urgent organele procuraturii, ci trebuie deferită justiției pentru prejudicierea statului în urma deciziilor sale întârziate și a instrumentării dosarelor la comandă politic”, susține Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook, după ce astăzi Procuratura Anticorupție a cerut mandat de arest și dare în căutare a lui Ilan Șor.

„Este extrem de grav că timp de aproape 5 ani Adriana Bețisor l-a lăsat pe Șor în libertate, cheltuind banii furați de la cetățeni, pentru că așa i-a dictat șeful său Plahotniuc, și că până astăzi a tergiversat luarea deciziei de a sechestra averea lui Șor și de a cere mandat de arest. Șor este principalul beneficiar al furtului miliardului, conform raportului companiei Kroll, respectiv lipsa unei soluții finale a instanțelor de judecată este dubioasă și nejustificată. Adriana Bețișor nu doar că trebuie să părăsească cât mai urgent organele procuraturii, ci trebuie deferită justiției pentru prejudicierea statului în urma deciziilor sale întârziate și a instrumentării dosarelor la comandă politică”, scrie Maia Sandu.

Am încercat să obținem o reacție de la Adrian Bețișor, procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, cu privire la aceste declarații, dar nu ne-a răspuns la telefon.

De altă parte, citată de ProTV, Adriana Bețișor ar fi declarat că:

"De vreo 2 ori am cerut mandat de arest pe numele lui Ilan Sor. Nu lucrează un singur om cu acest dosar, dar un grup de oameni."â

Reamintim că astăzi procurorii Anticorupție au pus sechestru pe mai multe bunuri care aparțin companiilor lui Ilan Șor și au legătură cu activitatea rețelelor de magazine DutyFree. 

Adriana Bețișor a declarat pentru Deschide.MD că este vorba despre mai multe bunuri mobile, dar și imobile, inclusiv acțiuni ale unor companii, însă valoare acestora încă nu a fost evaluată.

Totodată, procurorii au înaintat un demers către magistrații de la Judecătoria Cahul, prin care cer mandat de arest și darea în căutare a lui Ilan Șor.