O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce microbuzul în care se afla s-a ciocnit cu un alt autoturism, pe traseul Orhei-Rezina.

Diana Fedco, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, a declarat pentru Deschide.MD că impactul dintre microbuzul de pe ruta Cobâlea-Chișinău și un automobil de marca Fiat Scudo, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:45.
 
„În urma impactului, microbuzul de marca Mercedes Benz, în care se aflau 12 pasageri, a părăsit carosabilul și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale”, ne-a spus Fedco.
 
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toatge circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.